Copilul meu este îngeraș

0

Anul trecut am pierdut o sarcină și, pentru că mi se întâmpla asta prima dată, am căutat informații și suport pe mai multe site-uri și forumuri online. Deși fătul fusese foarte mic, doar 5-6 săptămâni, pot spune din experiență că o femeie nu trece foarte ușor peste o astfel de pierdere. Desigur că unele persoane aleg să întrerupă cu bună știință o sarcină nedorită și atunci lucrurile se schimbă puțin, dar nu cred că poți trece indiferentă prin așa ceva, indiferent de situație.

La fel ca mine, și alte femei mărturisesc că au experimentat o serie de sentimente dureroase după pierderea sarcinii:

  • Șoc – uneori o vizită de rutină la ginecolog îți aduce vestea că fătul nu mai crește sau că nu se mai detectează bătăile inimii. Eu nu am avut alte simptome înainte, era un copil dorit și așteptat și vă puteți imagina că am avut un adevărat șoc să aud asta. Când sângerarea și avortul se întâmplă spontan, șocul nu este cu nimic mai ușor. Iată cum descria o tânără experiența ei: ”Eram însărcinată în 3 luni, chiar mă bucuram că am trecut cu bine de primul trimestru, fără grețuri și alte probleme. Am un băiețel și ne mai doream un copil. Într-o noapte am simțit dureri ascuțite în burtă și greață. Până să ajung la baie mi s-au umplut pijamalele de sânge. Am mers de urgență la spital și în 15 min nu mai eram însărcinată, nu mai așteptam un copil, nu mai așteptam nimic… Cred că două zile nu am scos nici un cuvânt. Refuzam să cred că mi s-a întâmplat așa ceva… ” D.T Hunedoara
  • Jelire/ doliu- când în final realizezi și accepți că cel mic nu mai este, că e acum îngeraș, este normal să treci printr-o perioadă de doliu. E dureros și pentru că, în majoritatea cazurilor, nu ai nimic de îngropat. Nu are loc o înmormântare și cei din jur poate nici nu realizează prin ce treci tu. Așa că te poți simți și singură și neînțeleasă în durerea ta acută. Este normal să plângi, nu încerca să îți ascunzi sentimentele. Caută o prietenă, o persoană apropiată care a trecut prin același lucru și discută cu ea. Sau cu soțul, cu cineva online, cu un spihilog, cu oricine e dispus să te asculte. Între noi și făt a fost o legătură adâncă și nu contează dacă a avut 2-3 săptămâni sau câteva luni când s-a produs pierderea sarcinii. Poate fi la fel de dureros și avem nevoie de suportul celor din jur.
  • Temeri- principala temere este că vom mai pierde și alte sarcini, că nu vom mai putea concepe, poate teama de medicii care trebuie să finalizeze avortul, de infecții și probleme de după avortul spontan, temerea că nu vom mai fi în stare să mai trecem printr-o astfel de experiență etc. Toate aceste temeri sunt reale și pot reveni la o sarcină ulterioară. ”Am pierdut 3 sarcini înainte să o am pe Alexandra și sigur că de fiecare dată când rămâneam însărcinată făceam adevărate atacuri de panică temându-mă să nu mi se întâmple la fel. Alergam pentru orice la urgențe în lunile de sarcină cu ea, aveam coșmaruri că o pierd sau că o nasc anormală. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că am trecut cu bine și am născut un copil sănătos”. I. Sibiu
  • Vină– nu este neaparat un sentiment justificat, dar noi femeile putem să ne învinuim ușor pentru pierderea sarcinii: poate nu am făcut eu tot posibilul, poate am mâncat ce nu trebuia, poate nu mi l-am dorit îndeajuns, poate nu am mers la timp la medic etc. Și eu am trecut prin asta, nu ești singura… Nu vreau nici să mă gândesc la cazurile de avort provocat pentru că probabil acolo vina este copleșitoare. Te va ajuta să discuți, să procesezi cu cineva ceea ce simți, nu te izola și nu te închide în tine.
  • Întrebări– ca în orice eveniment traumatizant, este normal să ai întrebări diverse- De ce a trebuit să trec prin asta? Unde este copilul meu acum? De ce a îngăduit Dumnezeu așa ceva? Care a fost cauza? Puteam să o previn? (mai ales că în avortul spontan nu sunt clare întotdeauna cauzele).


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?