Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Pagini de jurnal – Am crescut în iad

Pagini de jurnal – Am crescut în iad

Abuzul în familie este încă ”sport național” la noi în țară. Și nu vorbesc doar despre abuzul fizic sau emoțional al copiilor de către părinți ci și de situații de violență între soți. Este deajuns să citești pe grupurile de pe rețelele sociale sau să te uiți la știri, ca să vezi cât de frecvente sunt asfel de cazuri în România.
Multe femei abuzate de soț cred și în zilele noastre că, dacă acesta se îngrijește sau arată interes față de copii, trebuie să îndure abuzurile pentru a nu lăsa copiii fără tată. La fel dacă văd copiii foarte atașați de tatăl abuziv. Este corect? Ajută cu ceva copiii sau familia? Sunt efectele psihologice mai mici decât în cazul unui divorț? Părerile sunt împărțite.

Zilele trecute a ajuns viral un articol care redă pagini din jurnalul unei fete de 17 ani crescută într-o astfel de familie cu probleme, într-o țară europeană. În momentul când l-a trimis unui ziar fata a scris: ”Am crescut în iad și vreau ca și alți părinți să audă și să știe ce se întâmplă în sufletul unui copil când asistă la astfel de violențe.”

Redau câteva pasaje din jurnalul ei:
6 mai 2011 (avea cam 11 ani)
”Astăzi e sâmbătă și mulți copii se bucură de weekend. Dar eu și sora mea nu suntem niciodată bucuroase să fim toți liberi acasă. Pentru că sâmbăta și duminica e un coșmar. Tata și mama sunt liberi. Tata merge și își ia băutură și până la prânz deja e beat. Atunci încep certurile. Nu-i place mâncarea mamei, nu-i place cum a făcut curățenie, nu-i place nimic. Începe și aruncă, sparge lucruri prin casă. Noi fugim în cameră. Punem televizorul tare dar tot ascultăm ce se întâmplă dincolo. Se aud certuri, lovituri, plânsul mamei și cu siguranță luni va pune multă pudră pe față ca să ascundă vânătăile.”

12 august 2011
”Aseară a venit salvarea. Mama a mințit că a căzut în baie și așa și-a rupt mâna. I-au pus-o în ghips, au internat-o pentru câteva zile. Noi știm că nu așa a fost. I-am auzit certându-se, știu că a lovit-o. Tata pare afectat. Azi ne-a luat el de la școală și ne-a dus în parcul de distracție. Nu îmi mai amintesc să facă asta de mulți ani. Ne-a cumpărat înghețată din aia scumpă. Am mâncat cu lacrimi șiroindu-ne pe obraji. Ne e frică de el. Nu știu ce se va întâmpla cu familia noastră. ”

4 martie 2012
”Mulți copii din clasa mea au părinții divorțați. I-am zis mamei că eu cred că ar fi mai bine așa, să nu mai stea să o bată. Dar ea mi-a răspuns că nu-i treaba mea. Multe seri adormim plângând, ne e teamă pentru viața ei și pentru a noastră. Cum să fim nepăsători la ce se întâmplă? Cum să nu fie și treaba noastră? Da, tata nu ne bate niciodată pe noi, aduce bani acasă, dar suntem zilnic martore la ce-i face ei. Și urăsc să trăiesc viața asta!”

10 aprilie 2012
”Astăzi la școală în timpul orei de istorie am început să plâng. În mintea mea nu erau decât scenele de aseară când tata i-a dat o palmă mamei și a izbit-o cu capul de perete. A leșinat, am crezut că a murit. Dar și-a revenit după câteva secunde. Dacă nu se mai trezește? Cui să spun despre asta? Mama ne-a zis să nu spun nimănui că atunci Protecția Socială o să ne ia de acasă. Și o să fim duși la familii stăine sau orfelinate. O să ne despartă. Nu vreau să ne despartă. Nu i-am zis profesoarei adevărul de ce plâng. Am mințit că mă doare capul. Mi-a dat voie să merg acasă.”

2ianuarie 2013
”Vacanța asta și sărbătorile au fost un coșmar pentru noi. Ne-am bucurat că tata a luat bilete să mergem la munte la schi, ceea ce nu am mai făcut de mulți ani ca familie. A fost frumos vreo 2 zile. Apoi el a băut și a bătut-o iar pe mama în baie la hotel. Într-o zi ea nu s-a mai putut ridica din pat. Gemea și se ținea cu mâinile de stomac. La urgențe a spus că a căzut cu schiurile. Are 2 coaste rupte. Așa că a trebuit să ne întorcem mai repede acasă. De atunci tata e numai beat și înjură. Nu am avut brad, nici mâncare bună de Crăciun sau Anul Nou, nici cadouri nu am primit. Ce viață e asta? Nu am spus nimănui dar nu-mi doresc decât să mor. M-am uitat pe net la câteva clipuri despre sinucidere. Sunt multe moduri în care să scap odată de drama asta. Dar mă gândesc numai la sora mea că nu o să aibă cine să aibă grijă de ea, pentru că de multe ori eu îi fac mâncare, îi fac baie și o ajut la teme.”

24 martie 2013
”Mama și-a pierdut serviciul pentru că a fost de multe ori cu răni și vânătăi de la bătăile brutei și a lipsit. Acum ne tot spune că dacă divorțează nu are nici o șansă să ne primească ea în îngrijire pentru că nu are venituri. Că ne vor da la el sau la stat. Am început să cred că la un orfelinat va fi mai bine. Că vom avea acolo strictul necesar și nu vom mai stat eu și sora mea cu frica că iar o va lovi sau… mai rău.”

Citește și:   Gripa în iarna aceasta și cum să-ți protejezi copilul

15 august 2013
”Astăzi nu a venit nimeni să ne ia de la școală. Așa că am așteptat-o eu pe sora mea și ne-am dus cu autobuzul acasă. Când m-am apropiat inima îmi bătea foarte tare pentru că am văzut draperiile trase ca noaptea. Ceva se întâmplase cu siguranță. Aveam o cheie, am deschis, dar i-am zis lui D. să aștepte afară. Și am făcut bine. Pe hol era ca într-un film de groază: cioburi de farfurii sparte, cuierul răsturnat și făcut bucăți, o baltă de sânge chiar în fața ușii. Nici un copil nu ar trebui să vadă așa ceva. Mi-a fost frică să intru mai departe. Nu știam ce să fac. Am alergat la vecina T. și am chemat-o spunându-i că mama e probabil moartă în casă. Chiar dacă nu am vrut, ea a chemat salvarea și poliția. Au găsit-o în dormitor, în viață dar lovită și tăiată în mai multe locuri. Tata nu era nicăieri. Nu știu ce le-a spus dar eu le-am zis că știu că tata a făcut asta, că se întâmplă des. Pe mine și sora ne-a ne-au dus la un centru. Nu-mi mai pasă dacă ne ia de acasă. Oriunde poate fi mai bine decât acolo!”

18 sept 2013
”Suntem tot în centru dar am aflat că mama a ieșit din spital și s-a întors tot la el. Lui i-a dat poliția numai o amendă, e acasă și liber să facă ceea ce făcea până acum. Au vrut să ne viziteze dar am refuzat să-i vedem. Știm că vor să ne ia înapoi acasă dar eu și sora mea nu vrem. Aici avem liniște, putem dormi noaptea fără să auzim lovituri, înjurături și țipete.”

21 noiembrie 2013
”Eu visez sânge și cadavre. Și sora mea are coșmaruri. Fetele din centru râd și ne tratează ca pe niște ciudate că țipăm noaptea prin somn. Nu ne-am făcut prea multe prietene pe aici, deși au și ele problemele lor.”

13 ianuarie 2014
”Asistența Socială au decis că e în regulă să fim îngrijite în familie și la final de decembrie ne-au dat părinților. Ne-au pus să facem terapie la psiholog. Nimeni nu înțelege că nu eu și sora mea avem probleme, ci ei. Am făcut greșeala să spun psiholoagei că am câteodată gânduri de sinucidere. Drept care m-au internat forțat într-o clinică de copii nebuni. Mi-am petrecut aici Crăciunul drogată, în spatele unor geamuri cu gratii ca la pușcărie, îngrijorată la culme cum se descurcă sora mea acolo fără mine, singură. O fată de aici mi-a zis să mint, să nu le mai spun absolut nimic din ce simt sau gândesc pentru că alfel nu o să-mi dea drumul niciodată.”

26 aprilie 2014
”Abia de Paști mi-au dat drumul din spital. Am încă tratament, dar arunc pe ascuns și iau mai puține. Acasă a fost o vreme mai liniște dar azi iar a bătut-o. Nu știm când că acum se feresc de noi, o duce în dormitor, dar i-am văzut vânătăile pe față și pe mâini. Îmi fac griji pentru L (sora, 10 ani atunci). Acum a crescut și ea și a început să înțeleagă mai multe. Ieri m-a întrebat dacă atunci când mori mai suferi ceva. Nu a vrut să-mi spună de ce a pus întrebarea asta, la ce se gândește. O văd din ce în ce mai închisă, mai tristă, se îmbracă numai cu culori închise.”

18 iulie 2014
”Astăzi ne-a luat mătușa, sora mamei de la școală. Ne-am speriat, ea e din alt oraș, la 1 oră distanță și nu prea are legături cu noi, nu ne vizitează nicioadată. Ne așteptam să ne spună că mama e moartă. Ne-a zis doar că e la spital și că nu o putem vedea încă. Ne-a dus să stăm la hotel. Nu am întrebat de ce nu acasă. Cred că ceva grav s-a întâmplat acolo. Nu am mai pus întrebări pentru că sora mea era deja destul de speriată.”

30 iulie 2014
”De o săptămână stăm la mătușa. E o femeie de treabă. Ne-a spus că e a vrut să țină legătura cu noi dar că mama s-a îndepărtat de ea când a sfătuit-o să plece de la tata, să anunțe poliția când o lovește. Știa ce-i face el. Nu a vrut să o asculte, nu a mai vizitat-o și nici nu i-a mai răspuns la telefon de atunci. Acum a batut-o grav, a avut ruptură de splină, hemoragie internă, au operat-o și a fost grav. Nu mai putea minți, el era luat de Poliție, cu siguranță vor divorța. Nu știu dacă să mă bucur sau nu. Asta e ce mi-am dorit și știam că nu e altă soluție, dar mi se rupe inima când văd pe verișorii noștri având o viață normală, cu mama, tata lângă ei, că trăiesc fără frică și adorm fără să plângă.”

21 septembrie 2014
”Ne-am mutat de acasă undeva mai la țară. Tata e acasă dar e încă judecat și nu are voie să vină aproape de mama sau de noi. De la serviciile sociale i-au spus mamei că o ajută să plece de la el și îi dau niște bani dar că în 6 luni trebuie să aibă serviciu să acopere chiria și întreținerea noastră pentru că altfel ne dă la o familie de plasament. Mă tem că nu va reuși asta. Lucrează ca femeie de serviciu la un hotel, e și operată, o văd ce greu îi e. Nu e plătită cât să acopere totul. Ieri eu și sora mea am tăiat iarba la un vecin. Am fost foarte bucuroase că am câștigat 20 de euro și ne imaginam că o să facem și noi bani să ajutăm. Dar mama ne-a zis să oprim asta că, dacă aud serviciile sociale, sigur o să ne ia. Pe undeva e bine că nu mai sunt certuri și bătăi dar încă nu putem spera la o viață normală.”

8 ianuarie 2015
”Luna trecută eu și L. am fost duse la o familie. Mama nu s-a mai descurcat cu cheltuielile. A vrut să ne ia mătușa dar nu are camere destule cât cere statul. Ne bucurăm că suntem împreună. Pe mama o vedem numai în weekend-uri. L. s-a adaptat mai bine dar eu mi-am pierdut orice veselie și poftă de viață. Alte adolescente au în cap numai haine, machiaje, se uită după băieți. Eu iau tratamente psihiatrice, mă lupt singură cu gânduri de sinucidere că de spus nu mai vreau să spun decât jurnalului ăsta și plănuiesc să închei repede studiile ca la 16 ani să lucrez și să-mi cresc eu sora. ”

Jurnalul fetei e mai lung și foarte trist, șocant. În prezent este studentă la drept și dorește să se specializeze în asistența persoanelor abuzate. Ia încă tratament psihiatric. Sora ei este crescută de mătușă. Tata a fost închis câteva luni doar. Mama s-a mutat de teama lui în alt oraș.

Lasa un comentariu