Anul trecut am ajutat la organizarea unei activități caritabile în care copiii participau la jocuri și competiții sportive contra unei taxe, iar fondurile obținute se donau spitalului de copii din oraș pentru amenajarea unei săli de recuperare. Am fost mirată să văd printre participanți cât de mulți copii obezi sunt în România, unii chiar la vârste forte fragede, de 5-6 ani.
Cauzele obezității la cei mici pot fi diverse, de la mâncarea fast-food, consumul necontrolat de dulciuri și răcoritoare, lipsa de mișcare, părinți ocupați care nu îi supraveghează etc. Alături de riscul crescut de a dezvolta diabet, boli de inimă și colesterol mărit, acești copii pot să sufere consecințe psihologice și sociale grave.
Crearea unui program de exerciții care arde calorii, construiește mușchii și de care copiii se bucură, te va ajuta să reduci consecințele grave ale obezității pentru copilul tău.
Înainte de a începe trebuie să știi că…
A pune brusc în viața sedentară a acestor copii 30 de minute sau mai mult de mișcare energică poate fi periculos, ritmul inimii lor crescând foarte mult. Începeți mai întâi cu câteva minute de plimbări în aer liber, exerciții simple pentru picioare, brațe, mai degrabă decât cu alergări sau alte sporturi mai grele. Permiteți copiilor să facă pauze dacă obosesc și asigurați-vă că beau suficientă apă, pentru a preveni deshidratarea.
Copiii obezi pot dezvolta dureri articulare sau de spate dacă fac un exercițiu repetate, cu impact mare, prin care ridică ambele picioare de pe solul, în același timp (de exemplu dans aerobic, jacks jumping sau sărituri cu coarda). Căutați exerciții care nu pun o greutate constantă sau un impact repetat asupra picioarelor și șoldurilor copilului.
Nu este recomandat să pui un copil obez de la început într-un sport de echipă, deoarece poate fi ușor ținta batjocurii celorlalți copii și atunci încercările noastre de a-l motiva să facă sport vor eșua.
Important este să vă faceți timp pentru ei și pentru acest program de exerciții, să îi încurajați mereu și să nu renunțați. Copilul trebuie să știe că nu poate sări peste acest program și nici nu are alternative (jocuri pe computer, pe tabletă etc).
Exemple de exerciții
După câteva minute de încălzire și plimbare simplă, se pot introduce gradual exerciții care să le stimuleze mușchii: urcatul și coborâtul scărilor, mersul prin apă sau pe un teren accidentat, exerciții ușoare de fitness, câteva abdomene sau genoflexiuni, ridicarea de greutăți, folosirea unei biciclete de exerciții etc. În aer liber se pot plimba cu bicicleta, rolele, trotineta, skateboardul, pot arunca la un coș de volei, orice le face plăcere și implică mișcare.
Sporturile care, de asemenea, antrenează mai multe grupe de mușchi și ajută la slăbit, sunt înotul, tenisul de masă sau de câmp, canotajul, patinajul etc.
Dacă sunt mici sau nu le place mișcarea, fă ca exercițiile să fie distractive, alege jocuri care implică mișcarea sau exerciții pe melodii amuzante pentru copii, cum sunt cele din video de mai jos.
https://www.youtube.com/watch?v=fs_1l2T_Az4
Iată câteva idei de accesorii și jocuri cu care să îi antrenezi la mișcare:
- cercurile hula-hoops
- discurile și plăcile pentru echilibru
- accesorii cu care sau pe care să sară, trambuline de interior sau de exterior
- mingi de exerciții simple sau cu mânere
- cățăratul și alte jocuri în spațiile amenajate din parcuri
- curse cu obstacole – pune în curte câteva obiecte printre care să alerge, să treacă pe sub ele, să se cațere etc
- din cartoanele unor cutii mari poți face pentru ei un traseu de antrenamet (în curte sau într-o cameră mai mare)- tuneluri, garduri de sărit, o groapă cu nisip în care se pot ascunde. Cu o pușcă de jucărie și un costumaș tip camuflaj, distracția va fi gata. Băieții se vor îndrăgosti de acest joc.
- Fetițele vor fi probabil mai motivate de rochițe de dans și cântece vesele pe care să se miște.
- numește mișcările de aerobic creativ, potrivit vârstei lor, pentru a-i atrage: ”săritura lui Batman”, ”Superman face mușchi” ”maimuța adună banane” etc
- organizează mici întreceri ale copilului cu frații lui, prietenii sau pur și simplu implică-te alături de el în joc: așează în curte două coșuri sau cutii de carton la distanță una de alta. Umple una cu jucării, mingi mici sau anumite obiecte pe care copilul să le transporte la start dintr-o cutie în alta.
- Orașul baloanelor- pune pe jos în cameră mai multe baloane umflate. Copilul trebuie să le arunce în sus și să le țină pe toate în aer un timp cât mai îndelungat
- Confecționează cu copii greutăți amuzante: prinde câte un pepene de o parte și de alta a unui băț, pentru fetițe lipește cu ele niște abțibilduri care le plac pe niște gatere ușoare.