Într-un sat erau doi pensionari care locuiau unul lângă celălalt. Unul dintre ei fusese profesor, celălalt inginer. Ei erau și prieteni vechi.
Cum aveau acum mult timp liber, au încercat să-și găsească un hobby cu care să mai uite de plictiseală. Au încercat gătit, sport, excursii, pictură dar toate acestea li s-au părut prea dificile pentru ei. Într-o zi unul dintre ei a cumpărat de la magazin doi pui de copaci ornamentali. Și i-a dat și vecinului său unul.
Fiecare a ales cel mai bun loc din grădina lor, l-au curățat, l-au săpat și au plantat acolo copăcelul. Îngrijirea lor a devenit modul lor preferat de a-și petrece timpul dar și un mod de a se lua la întrecere. Pe când fostul inginer îl uda zilnic, îi săpa des la rădăcină, îl curăța de frunze și de crengi uscate, îi punea îngrășământ, profesorul pensionar făcea asta mai rar, de multe ori doar stătea pe o băncuță și îl privea.
Timpul a trecut, ambii arbuști au început să crească. Cel al inginerului nostru se înălța zvelt spre soare, cu o mulțime de crenguțe pe care au apărut frunze și muguri de flori. A depășit repede un metru. Și copăcelul vecinului său creștea și se dezvolta, dar într-un ritm mai lent. Iar profesorul nu părea deranjat de asta, îl privea în continuare mândru de pe băncuța lui.
Într-o noapte o furtună năprasnică s-a abătut peste satul lor. Dimineața ambii bătrânei au ieșit în curte să constate pagubele. Printre alte stricăciuni, inginerul a găsit arborele său scos de tot din rădăcini și răpus de vânt. Orice încercare de a-l replanta a dat greș. Nu același lucru s-a întâmplat cu copăcelul profesorului. Pierduse câteva frunze, dar în rest era bine, nici nu se clintise din rădăcinile sale. Vecinul îl privea fără să înțeleagă. A mers să-și întrebe prietenul care era secretul, de ce copăcelui lui mai mic și mai firav a rezistat furtunii și al lui nu?
Profesorul i-a răspuns calm:
– Vezi tu, vecine, eu am crescut 3 copii și am predat la sute de micuți. Și am aplicat aceleași principii acestui arbust ornamental ca și cele folosit în familia mea. I-am dat apă, îngrășământ, dar nu foarte mult. Așa că a trebuit să își adâncească rădăcinile și să caute și singur. Asta l-a făcut să crească mai încet dar mai puternic. De aceea a rezistat furtunii acesteia și o să reziste și altora care vor veni. Mi-am îngrijit și ajutat copiii, dar i-am încurajat mereu să se descurce, să fie independenți, să încerce lucruri noi, să nu aștepte numai la mine. Nu am vrut să primească totul ușor și să nu știe să prețuiască, să crească alintați și dependenți de mine.
Lasa un comentariu