Atenție ce păpuși cumperi fetiței tale

Atenție ce păpuși cumperi fetiței tale

Zilele trecute am citit postarea unei mămici pe un grup de Facebook care atrage atenția părinților asupra unui lucru mai puțin cunoscut despre aceste jucării obișnuite pentru fetițe: păpușile.

Am observat că fetița mea de 5 ani are multe mofturi atunci când o îmbrac. Am crezut că e o toană a vârstei, dar acestea au continuat și am ajuns să petrecem câte o oră în fața șifonierului când plecăm undeva, ori să întârziem peste tot din cauza asta. Nu-i mai place nimic, plânge dacă îi dau ceva cu care nu e ea de acord, se tăvălește pe jos protestând, nu o dată am dus-o urlând și forțat până la lift, la mașină și la grădiniță. Rudele m-au acuzat că am alintat-o, alții că sunt prea permisivă, soțul îmi spune că petrec prea puțin timp cu ea și poate de aia face așa ca să capete mai multă atenție. Așa că m-am străduit câteva zile și am stat numai pe lângă ea, am luat-o cu mine și în bucătărie, am ascultat toate povestioarele ei despre grădiniță, am făcut împreună prăjitura ei preferată. Dar în treaba cu hainele nu s-a schimbat nimic. Într-o zi când îi făceam baie și eram doar noi două, m-a întrebat de ce nu e și ea frumoasă. Mă gândeam  că poate niște copii răutăcioși i-au spus că e urâtă, la grădiniță ori pe afară. Așa că am descusut-o cu atenție. Știți ce mi-a spus?
”Toate păpușile mele sunt frumoase, au ochi mari, păr lung, haine drăguțe, pantofi cu toc, au machiaj… numai eu sunt urâtă. Sunt grasă, nu sunt subțire și înaltă ca ele. ”
Sincer nu m-am așteptat la așa ceva. De obicei îi cumpăram păpuși Bratz sau Barbie. Nu-mi păsa prea mult cum arată, îi cumpăram ce-i plăcea ei și ce-mi permiteam financiar. Nici prin gând să îmi treacă asta, că G. s-ar putea compara cu ele. Gina L.

Dragi mămici, fie că ne place sau nu, jucăriile cu care interacționează sunt cele care îi influențează foarte mult pe micuți. Aceea este lumea lor la acea vârstă și contează cu ce o umplem. Mai multe incidente de acest fel, dar și studii ample, au demonstrat că fetițele își iau identitatea comparându-se cu păpușile lor sau cu personajele din desenele animate și chiar le poate produce o idee eronată despre cum ar trebui o fată să arate.
Dar păpușile de azi arată numai așa ca niște modele, slabe, supra-sexualizate, cu fuste scurte, tocuri. Unde să găsim ceva diferit dacă asta văd și asta le place copiilor? comenta pe bună dreptate încă o mămică.
E adevărat că multe dintre păpuși arată așa, dar mai sunt și altele care sunt mai apropiate de viața reală și de chipurile copiilor la vârsta lor. Trebuie să le căutăm și să încurajăm fetițele să se joace și cu astfel de modele.
Sau putem chiar noi să le dăm o nouă înfățișare după exemplul acestei mămici din Australia. Dorința sa de a crea păpuși care să arate ca și fetițele ei s-a transformat în pasiune.  Sonia Singh transformă păpușile vechi în jucării cu chip de fată sau băiețel, cu hăinuțe și încălțăminte simple. Le șterge machiajul, ochii și buzle supradimensionate și le repictează cu fețe obișnuite, pistrui pe nas, le face codițe sau coafuri copilărești.
Păpușile ei sunt acum foarte căutate, are mulți clienți peste tot în lume, ca dovadă că și alți părinți sunt preocupați de ce jucării sunt mai utile și educative pentru fetițele lor.
Iată care poate să fie diferența:

Lasa un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?