Școala acasă nu este un concept nou pentru Statele Unite și alte țări mai dezvoltate. În acest sistem de educație, părintele devine profesorul propriului copil. Familiile aleg această variantă din diferite motive, ca protest la problemele din sistemul educaţional, la credinţele religioase locale sau pentru că au diferite filosofii de educare a copiilor.
Preşedintele Asociaţiei Home Schooling România, Gabriel Curcubeţ, a declarat pentru MEDIAFAX că „un părinte alege să-şi retragă copilul din învăţământul public deoarece vrea un învăţământ personalizat. Copilul poate să se desfăşoare mult mai bine, să fie creativ dacă este educat acasă”.
În România însă, subiectul stârnește încă controverse și legislația nu este foarte clară.
Homeschooling-ul este posibil în România?
Părinții români care au dorit cu tot dinadinsul să își educe copiii acasă, au găsit o modalitate de a face asta înscriindu-i la școli din America sau din Europa, acolo unde această formă de învățământ este legalizată.
Nu se cunoaște cu siguranță câți copii sunt școlarizați acasă, dar există afirmații că numărul lor s-ar situa între 200-500 de copii.
Alexandru Zodieru, sociolog: “În România, homeschoolingul este legal. Aproximativ 500 de copii din România urmează aceste cursuri la școli din SUA sau Europa.”
Existența mai multor grupuri de părinți sau de suport în marile orașe ale țării, demonstrează că fenomenul nu este ceva izolat.
Practic nu decizi pur și simplu să îți școlarizezi tu copilul acasă. Trebuie înscris la o școală acreditată în acest sistem de învățământ. În țările care homeschooling este acreditat, părinții trebuie să facă mai întâi niște cursuri și să dea un examen pentru a putea dovedi că se pot ocupa de educația școalară a copiilor lor. O altă variantă sunt cursurile urmate de copii online, cu profesori calificați.
La fel ca elevii care au absolvit cursuri școlare în alte țări ale lumii, părinții migrând la lucru, acestea se pot echivala de către școlile românești, pentru cei care vor la un moment dat să contuie studiile în sistemul public de învățământ. Pot exista mici diferențe în programa școlară, așa că elevul va trebuie să studieze câteva obiecte suplimentar.
Cunosc personal doi frați care fac astfel de școală acasă, copii români ai căror părinți călătoresc mult cu serviciul lor și vin în România doar pentru perioade limitate. Mama se ocupă de educația lor. Iată ce mi-a povestit cel de 9 ani.
”Nu-mi pare rău că nu mergem la școală. Cred că ne-am plictisi. O dată am avut oră în aeroport. Avionul nostru a întârziat cam 12 ore, era furtună acolo. Mama a zis că nu putem petrece acest timp doar jucându-ne pe tablete. Ea ne-a ținut o lecție despre vreme și formarea furtunilor. Am avut wifi și am privit mai multe documentare scurte, am discutat. A fost mai mult improvizat dar am învățat multe, acum eu și fratele meu știm să facem diferența dintre o furtună, o tornadă, un ciclon.”
Acești copii sub 10 ani vorbesc deja 3 limbi de circulație internațională pe lângă română și sunt enciclopedii ambulante, poți avea discuții intreresante cu ei pe multe subiecte. Nu văd în comportamentul și caracterul lor nimic datorat lipsei școlii publice.
Mai cunoașteți și alte moduri legale de a-ți școlariza copilul acasă în România?