Un profesor sever şi cu mai puţin tact pedagogic poate transforma şcoala într-un coşmar şi îl poate traumatiza pe copilul tău. Dacă observi cel mai mic semn, dacă copilul îţi oferă tot felul de indicii sau dacă se plânge pur şi simplu de duritatatea unui professor de-al său, atunci este cazul să iei măsuri rapid, pentru că situaţia se poate agrava, iar cel care ar avea cel mai mult de suferit va fi tot copilul tău.
Ce poţi să faci atunci când copilul tău are parte de un profesor extrem de sever? Prima reacţie ar fi să îl transferi pe cel mic în altă clasa sau la altă şcoală, însă şi aceste variante necesită destul de mult efort atât pentru tine, dar mai ales pentru cel mic.
Identifică problema
Copilul tău a fost întotdeauna conştiincios şi a obţinut rezultate bune, aşadar dacă se plânge de comportamentul unui profesor, atunci ar fi bine să îl crezi. Cu atât mai mult, comportamentul unui profesor prea dur şi exagerat se reflectă de cele mai multe ori şi asupra notelor pe care le dă elevilor. Astfel, va trebui să verifici şi acest aspect, pentru că s-ar putea să fie încă un indiciu care să îţi arate că cel mic are dreptate şi că într-adevăr, la şcoală există şi un profesor căruia nu îi poate face pe plac, indiferent de cât de bine înveţă sau se comportă. Ajută-l pe copil să se deschidă şi să îţi povestească tot ceea ce se întâmplă la ore.
Fă o mică “anchetă”
Înainte de a acţiona într-un fel sau altul încearcă să afli şi cum se comportă copilul tău la şcoală. Încurajează-l să fie sincer şi să îţi spună cum se comportă el cu profesorul lui. E important să afli dacă nu cumva cel mic deranjează orele sau dacă nu cumva îl provoacă pe profesor, până îl determină pe acesta să ia măsuri drastice.
Stabileşte o întâlnire cu profesorul în cauză
Dacă copilul tău se plânge din cauza profesorului extrem de sever, atunci este indicat să îl cunoşti şi tu. Este foarte important să asculţi şi cealaltă parte a poveştii. Separat sau împreună cu cel mic, stabileşte o întâlnire cu profesorul. S-ar putea să nu îţi placă ceea ce auzi despre copilul tău, însă va trebui să înfrunţi realitatea pentru a şti cum să acţionezi ulterior. Dacă va fi prezent şi copilul tău, aceasta va avea şansa să vorbească cu profesorul său într-un cadru care îl face să se simtă în siguranţă şi să vorbească cu sinceritate. De asemenea, dacă mai mulţi copii sunt afectaţi de comportamentul profesorului, te poţi mobiliza împreună cu alţi părinţi şi să cereţi împreună sancţionarea respectivului cadru didactic.
Dacă consideri că copilul tău are parte de un tratament neadecvat la şcoală şi dacă exigența profesorului ţi se pare nedreaptă, te poţi adresa conducerii şcolii. Varianta de a-l transferă pe cel mic la o altă şcoală sau în altă clasă din cauza unui profesor prea dur şi incorect ar trebui să fie ultima soluţie pentru micuțul elev.