Activități ce se pot face în vacanța la țară

0

Pentru copiii de azi o vacanță la țară nu mai pare atât de atrăgătoare față de alte activități și călătorii disponibile. Totuși nu toate familiile pot călători peste mări și țări și nu oricine își permite să petreacă întreaga vacanță la mare sau la munte.

Dacă locuiești la oraș și ai un copil pe care îl trimiți în vacanța asta la țară, la bunici sau la rude, citește-i activitățile interesante de mai jos. Poate să noteze pe un carnețel ce ar putea să facă acolo (unele dintre exemple pot sa fie valabile doar în anumite locații, iar pentru altele trebuie să ceară și ajutorul unui adult):

  • mergi cu căruța, învață să călărești un cal
  • fă-ți o căsuță într-un copac gros
  • prinde un cauciuc de o creangă cu o sfoară solidă și bucură-te de un leagăn original
  • învață să mulgi vaca sau să paști oile
  • ascultă o poveste de la un bătrân
  • modelează ceva din lut roșu
  • confecționează păpuși din porumb sau pănuși
  • adună plante medicinale, învață-le numele și utilitatea
  • mergi la un festival cultural local pentru a observa obiceiurile și tradițiile lor
  • fă-ți un hamac dintr-un cearceaf și leagă-l de o creangă mai groasă; poți citi cărțile preferate tolănit în el
  • adună pietre cu forme interesante
  • urcă-te într-un copac și culege fructe
  • sari și tăvălește-te în fân
  • mergi prin iarbă cu picioarele goale
  • trezește-te dimineață să vezi un răsărit de soare
  • învață să cosești sau să ai grijă de grădină
  • urcă-te în podul casei ca să găsești lucruri vechi și interesante
  • confecționează-ți un arc sau o praștie și joacă-te cu ele
  • fă-ți prieteni noi pe uliță
  • încearcă un costum popular local și fă-ți poze inedite cu el
  • fă drumeții în natură împreună cu alți copii din sat
  • confecționează o sperietoare și pune-o în grădină
  • aprinde un foc de tabără
  • culege flori de câmp; îți poți împleti o coroniță cu ele sau să le dăruiești cuiva drag
  • înalță un zmeu
  • învață să cânți la un instrument local
  • mergi pe câmp ca să vezi cum se cultivă cerealele și legumele
  • găsește un peisaj frumos și desenează-l
  • închipuie-ți că ești Ion Creangă și scrie o povestire cu personaje de la țară


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?