Poate copilul tău a ajuns să aibă tangență cu această problemă doar în momentul când s-au închis școlile. Desigur, cei mai mulți s-au bucurat de o ”vacanță” neplanificată. Dar ei pot continua să afle și să audă despre Coronavirus și epidemie de la TV, de pe internet, discutând cu prietenii sau colegii, din discuțiile părinților.
Dacă copiii mai mari pot să înțeleagă mai bine ce se întâmplă, cei mici pot fi speriați și îngrijorați, sau, dimpotrivă, frustrați datorită schimbărilor în rutina lor (nu mai pot ieși afară să se joace, nu-i mai putem duce în parc, la mall și în alte locuri preferate).
Cum să-i vorbești despre Coronavirus
Explică-i la nivelul lui despre virus – pe cei mai mari îi poți pune pe ei să-ți spună ce au înțeles ei despre acest subiect, dacă știu cum se transmite, ce sentimente le aduce. Poți discuta cu ei știrile de la TV. Dacă vin să discute cu tine despre ceva ce au aflat sau au văzut, fă-ți timp și ascultă-l, explică-i mai bine dacă are ceva nelămurit sau dacă are întrebări. Cei mici pot să fie nepăsători sau să aibă percepții greșite, să se creeze în mintea lor frică de moarte, de a-și pierde părinții etc. Explică-i pe înțelesul lui că este o boală dar că nu toți o iau, că cei infectați copii se vindecă repede și că stând acasă sunt protejați. Nu-l minți crezând că așa îl protejezi. Dacă îți pune întrebări la care nu ai răspuns, este în regulă să căutați împreună răspunsurile online sau să îi spui sincer că nu știi.
Liniștește-l, încurajează-l- poți face asta discutând cu ei, așa cum am spus mai sus, dar nu numai. Sunt de ajutor și alte activități și măsuri ca să nu se creeze o traumă unui copil. Sunt foarte răspândite și utile în aceste zile activitățile creative în care copiii desenează sau lipesc ceva pe o hârtie și scriu ”Totul va fi bine”. Dacă familia este practicanta unei religii, este bine să vă rugați împreună, să citiți un pasaj biblic sau o povestire încurajatoare cu persoane care au trecut prin același tip de probleme. De asemenea, este important să fiți atenți la atitudinea și reacțiile personale. Dacă priviți știrile îngrijorătoare 12/24 și vă panicați, vă agitați, faceți cumpărături ca înainte de sfârșitul lumii, discutați cu alți adulți doar despre asta sau intrați în depresie că trebuie să stați în casă, acestea îi vor îngrijora profund pe copii. Poate nu vor arăta asta dar vor fi afectați dacă nu aveți grijă ce le transmiteți în acest mod.
Atenție dacă cineva din familie, din vecini sau dintre cunoscuți este afectat și copilul vede cum este luat la spital sau află despre asta. Faptul că el cunoaște persoana îl va afecta mai mult. Limitează accesul celor mici la știri sau imagini cu epidemia care îl pot speria.
Explică-i importanța igienei– folosește tot discuții, arată-i practic cum să se spele corect pe mâini, cum să folosească substanțele dezinfectante.
Pentru cei mici poți folosi desene sau ceva creativ, ca de exemplu ceva de tipul activității din video de mai jos.
Explică-i importanța carantinei în casă – câteva zile va fi poate în regulă, dar apoi se va plânge de plictiseală, îi va fi dor de prieteni, colegi, va vrea să se joace afară. Fii foarte ferm și nu te lăsa influiențat, explică-i că momentan aceasta este cea mai bună măsură de a ne proteja noi și pe alții, de a împiedica boala să se răspândească.