Pentru o mamă, aceasta este o frază foarte dureroasă. Pentru că este o situație ieșită din comun. Dar așa începe o femeie povestea ei disperată pe un forum de părinți:
”Băiatul meu a încercat să se sinucidă în urmă cu o lună. A luat flaconul cu somnifere al bunicii și a înghițit tot ce era în el. Am ajuns cu el la urgențe și și-a revenit, dar pentru noi a început un adevărat calvar. Are doar 12 ani și, după părerea noastră, s-a dezvoltat și comportat până acum ca un copil normal. Nu avea probleme la școală, are prieteni de seama lui cu care petrece timp, noi nu l-am abuzat sau certat. Am observat că e puțin mai retras de câteva luni, noi am dat vina pe calculator, își descarca fel de fel de jocuri și muzică, iese mai puțin din casă.
Și noi și medicii l-am întrebat ce se întâmplă cu el, dar nu ne-a spus nimic concret. Psihologul crede că e adolescent și vrea doar să atragă atenția. Nu știm ce să facem și cum să îl ajutăm… Are cineva copii în situația asta?” T. N.
Tendințele suicidale la vârste atât de fragede sunt rare, dar nu imposibile. Apar de obicei la copiii introvertiți, cu anumite probleme emoționale, abuzați, neglijați sau este un impuls de moment, un răspuns la o situație nouă în care se află (de exemplu au pierdut pe cineva drag, este ținta batjocurii cuiva, sunt respinși de cineva de care s-au îndrăgostit etc).
Iată ce spune un specialist despre asta:
“Trebuie să facem o diferenţă între preadolescenţi şi adolescenţi, pentru că tentativele de suicid au cauze diferite în funcţie de vârsta la care ne raportăm. Dacă ne referim la copii, ei au un bagaj cognitiv specific. Ei nu gândesc abstract, nu au gândirea unui om matur. Nu au foarte bine delimitat conceptul de moarte, ei încă nu se gândesc la moarte ca la ceva definitiv, ci doar au auzit sau au preluat din diverse medii că, fără să realizeze exact ce în seamană asta. Ei se raportează la moarte ca la ceva rău, doar pentru că au văzut ce reacţie dă acest gând sau această vorbă asupra adulţilor din jur. Se poate întâmpla ca, pe fondul unei impulsivităţi crescute, în contextul unor conflicte de acasă, de la şcoală, să vadă sinuciderea ca pe singura alternativă a rezolvării unei stări de fapt, fără să conşitentizeze că este ceva ireversibil. Fie că s-a certat cu bunica sau cu mama sau faptul că este gelos pe fratele mai mic, se gândesc de primă intenţie că . Şi asta doar pentru că a văzut el ce reacţie dă acest gând sau această vorbă asupra adulţilor din jur. Gândul sinuciderii urmat de tentativă apare în acest context, al unei impulsivităţi crescute, într-un mediu conflictual, la un copil care nu neapărat vrea să moară, ci vrea să atragă cumva atenţia. Sunt nişte mecanisme subconştiente de atragere atenţiei. Riscul real este că prin comiterea acestui gest, prin trecerea de la gând la faptă, se poate ajunge la un final tragic. Cazurile pe care noi le avem la copii au fost preîntâmpinate, au avut norocul că a fost cineva în jur şi i-a salvat”, spune dr. Irina Minescu, director Spital Psihiatrie Voila
Semne care ar trebui să vă alarmeze:
- copilul / adolescentul își schimbă brusc comportamentul, modul obișnuit de a relaționa în familie sau la școală
- izolare, prieteni puțini sau deloc, evitarea unor activități în afara casei
- comunicare redusă
- plânsul fără motiv
- amenințările directe sau indirecte cu sinuciderea (uneori pot spune unui prieten sau aflam din jurnalul lor)
- apatie, nu-i mai plac activitățile preferate până atunci
- automutilarea sau comportamentul distructiv
- insomnie sau, dimpotrivă, doarme prea mult
- probleme de alimentație (anorexie, bulimie)
- gelozie excesivă pe frații/ surorile lui
- conflicte, stare generală de nemulțumire, răzvrătire
- muzica/ filmele pe care le accesează sunt triste, dramatice etc
Veți spune că adolescenții sunt plini de astfel de manifestări ciudate sau schimbări de dispoziție și este greu să înțelegeți dacă au sau nu probleme reale. De acord, nu orice izbucnire emoțională este semnul depresiei sau comportamentului suicidal. Dar dacă acestea durează mai multe săptămâni, sunt duse la extremă sau observați o agravare a lor, este cu siguranță un semnal de alarmă.
Specialiștii ne sfătuiesc să nu ignorăm nici o amenințare verbalizată cu sinuciderea, chiar dacă ni se pare o glumă sau ceva spus de ei la nervi. Contactați în cel mai scurt timp un psiholog care să se asigure că totul este normal.
Și o încercare anterioară de sinucidere trebuie să ne facă mai atenți și să-l supraveghem mai bine.