Mihaela Pungan, din Târgu Jiu, este medic specialist neurolog și mamă a doi copii minunați de vârstă școlară. Ea a observat că fiica sa care este acum clasa a Va este afectată de sistemul de învățământ românesc și trage un semnal de alarmă considerând că nu este o problemă unică, ci a multor copii din România. Foarte multe teme care le ocupă copiilor tot timpul de acasă, meditații la mai multe obiecte, teme și de acolo, accent pus pe cantitate și nu pe calitate a informației, toate acestea o face să afirme: „Ne distrugem copiii cu teme și meditații– Dragă școală, de ce faci asta?”
Mamă fiind, a putut observa direct efectele devastatoare ale unui astfel de sistem chiar la fiica sa:
„Sunt indignata şi, pe de altă parte, tristă! Fetiţa mea, în clasa a V-a, se trezeşte dimineaţa şi plânge făcând teme de la 8 la 11, iar seara de la 7 la 10, după care adoarme plângând. În restul timpului este la şcoală. Îmi povesteşte că sunt discipline la care profesorii îi iau ca etalon de cunoaştere pe copiii care fac meditaţii la acele materii, întreabă la modul general dacă se cunosc acele noţiuni şi dacă se răspunde (evident de cei de care ştiu că da) trec mai departe. Şi ea face meditații la două materii, de la 6-7 seara şi primeşte teme în plus şi acolo… la câte meditaţii să meargă?! La sfârşitul săptămânii nu putem merge nicăieri împreună pentru ca au teme….”, spune Mihaela Pungan pe pagina personală de facebook.
Starea de stres continuu a fetiței a îngrijorat-o pe mămică atât de mult încât a hotărât să meargă cu ea la o serie de analize și controale medicale. Acestea au dezvăluit că ATPO este mărită (anticorpii antitiroidă, primul organ care ne ajută în modularea stresului).
Și ca medic neurolog s-a întâlnit cu cazuri în care afecțiunile unor copii vin tot din stresul la care sunt supuși la școală sau din presiunile ori metodele necorespunzătoare ale unor dascăli:
„Ieri am consultat o fetiţă de clasa a III-a cu tic distonic al capului (mişca sărăcuţa în toate părţile cu capul) din cauza că doamna ţipă la ei şi nu ştie să-şi facă temele singurică. Părinţii muncesc în schimburi. Dragă şcoală, de ce faci asta? Copiii noştri nu numai că nu mai au copilărie, dar se îmbolnăvesc!“ – Mihaela Pungan
Din dorința de a face ceva în acest sens și a antrena mai mulți părinți să ia atitudine, Mihaela Pungan a inițiat Petiția online Vrem copilăria copiilor noștri înapoi! solicitând o lege care sa reglementeze programa școlară și situația temelor pentru acasă. Petiția este deja semnată de peste 7000 de părinți. Cei care nu au făcut-o încă și sunt îngrijorați de modul în care copiii lor sunt educați la școală, pot semna la acest linkhttps://www.petitieonline.com/vrem_copilaria_copiilor_nostri_inapoi