O mămică a căutat de curând răspunsul ei pe un website dedicat psihologiei copiilor:
”Copilul meu are un prieten imaginar. Să mă îngrijorez? Spune că este un cățel, i-a pus și nume: Bobiță. Când îl duc la grădiniță, se oprește și privește înapoi ca și cum l-ar vedea. Îi vorbește cu voce tare : ”Hai, Bobiță, grăbește-te! Întârziem la școală!” Acasă îl aud alergând prin cameră, spune că se joacă cu prietenul lui. Sau îl caută prin dulapuri ori pe sub pat. Nu știu dacă e bine să îl opresc să creadă asta sau ce să fac? Am încercat într-o zi să-i spun că Bobiță al lui nu e adevărat dar abia l-am putut opri din plâns.”
Specialiștii spun că imaginația face parte din viață, creând un univers cumva paralel:
”Imaginația face parte din viața noastră. Am putea spune că ea creează al doilea univers înăuntrul minții noastre. Inventăm animale care nu există și evenimente care nu există. Rescriem alternative ale istoriei trecute, construim utopii morale și sociale, creăm artă fantastică, medităm la ce am fi putut face sau la ce am fi putut deveni”, spune Stephen T. Asma – autorul cărții ”The evolution of imagination”
Psihologii Karen Major și Ed Baines de la Institute of Education din Londra, au condus o cercetare despre prietenii imaginari atât la copii, cât și la adulți. Dintre cei 594 de adulți care spun că au avut prieteni imaginari, 81% afirmă că i-au pierdut până la vârsta de 10 ani. Marea majoritate aveau aspect uman (68%), animale (15%) și, un număr redus, ființe cu puteri magice. Se pare că astfel de cazuri nu sunt foarte rare.
De ce își fac copii prieteni imaginari:
- au nevoie de ceva care să îi ajute în perioada creșterii lor ca persoane individuale și independente – unii copii manifestă dependența de o jucărie, de unul dintre părinți, de o păturică, alții își fac prieteni imaginari
- sunt copii sensibili și cu multă imaginație, probabil viitori scriitori, pictori, muzicieni sau artiști
”Un bun povestitor, pictor sau cântăreț poate manipula ”al doilea univers” din mintea lor, stârnind imagini și evenimente. Edgar Allan Poe, Salvador Dali (…) fac incursiuni controlate în creierul lor și aduc aceste forțe inconștiente în imagini și povestiri.” spune același Stephen T. Asma.
- prietenii inventați sunt un refugiu dintr-o realitate dureroasă sau în care nu se simt foarte confortabil – există situații când motivele apariției unor astfel de ființe de acompaniere sunt problemele psihologice ale copilului. Vrea să compenseze lipsa cuiva, se simte abandonat, nesigur, este victima unei traume sau a unui abuz, experimentează frică, este neglijat, a avut loc o schimbare în viața lui etc. Totuși aceste situații sunt prezente doar în aproximativ 10% dintre cazuri și nu trebuie să ne îngrijorăm. De obicei apar și alte semne care ne avertizează că este o cauză psihologică: plâns necontrolat, coșmaruri, enurezis nocturn sau toată ziua, copilul refuză să comunice, frici inexplicabile etc. Trebuie să luăm măsuri mai ales când copilul povestește (sau observăm noi) că acel prieten este ceva sau cineva care îl sperie, îl îndeamnă să facă ceva rău sau își facă rău. Dacă un astfel de prieten imaginar continuă să ”îi țină companie” copilului tău și după vârsta de 10 ani, atunci poate fi iarăși un semn de alarmă.