Anxietatea, fricile de tot felul, sunt frecvente la copii și chiar normale la o anumită vârstă. Se pot teme de persoane noi, vor fi retrași, vor refuza să le vorbească sau să interacționeze cu ei. Vor fi temători să facă ceva nou, pe care nu sunt siguri, să meargă într-un loc nou etc. Pot dezvolta teamă de doctori, de animale, de apă și de cele mai ciudate lucruri sau situații.
Când însă temerile devin fobii și împiedică viața socială și buna dezvoltare a copilului, ori se transformă în coșmaruri care le tulbură somnul atunci trebuie să te asiguri că:
- desenele animate sau filmele privite de cel mic nu sunt violente
- copilul nu privește știri sau alte materiale care îl pot afecta
- fiți atenți la ce limbaj folosiți cu el, nu încercați să îi induceți frici (de tip Bau Bau, omul rău, injecția etc)
- copilul nu este victima unor abuzuri sau a violenței și este prea mic să îți poată povesti despre asta
- copilul nu este ținta batjocurei din partea colegilor, prietenilor etc.
Dacă anxietatea nu este decât o perioadă normală în viața sa, poți încerca să îl ajuți învățându-l aceste lucruri:
- Orice lucru nou este o oportunitate de a învăța – fiți alături de atunci când încearcă ceva nou. Explicați-le cu calm și entuziasm cât de multe lucruri interesante pot învăța, ce pot descoperi și experimenta făcând ceva ce nu au mai făcut înainte. Nu îi certați dacă nu le iese de la început. Arătați-le că a greși este normal și este parte din învățare. Nu încuraja perfecționismul.
- Este bine să ai prieteni – în special copiii care sunt anxioși în preajma persoanelor cu care nu sunt apropiați, din familie, au probleme în a relaționa și a-și face prieteni. Crează intenționat oportunități pentru ei ca să interacționeze cu copii noi sau persoane noi: scoate-l în parc, du-l la locul de joacă a unui magazin, mergeți la Zoo, la evenimente publice, invitați alți părinți cu copii la voi acasă. Arătați-le că este bine, e distractiv să aibă prieteni să se joace, învățați-i cum să se compoarte cu ei, să împartă jucăriile sau lucrurile lor cu ceilalți.
- Înfruntă-ți fricile – cred că aveam 5 ani când mă confruntam cu o teamă inexplicabilă de înălțimi, nici pe un scaun nu mă urcam de frică. La mine era probabil și ceva fizic, o afecțiune a urechii m-a lăsat pe la 3 ani pe jumătate fără auz și deci îmi era și echilibrul afectat. Îmi amintesc că toți râdeau de mine când vedeau cum reacționam la înălțimi. Doar un unchi a avut ideea să facă altceva ca să mă scape de asta. S-a urcat într-un copac ținându-mă în cârcă. Da, mi-a fost teamă, dar prezența lui m-a liniștit. M-a pus pe o creangă, am cules împreună cireșe. Data următoare m-am urcat singură sub supravegherea lui. Și în curând am devenit o maimuțică cățărată pe toate gardurile și în toți copacii. Nu contează tipul fobiei celui mic. Dacă râzi, îl cerți, îl bruschezi nu vei rezolva mare lucru. Găsește un mod de a-l face să își înfrunte fricile și de a-i demonstra că nu este nimic peste care să nu poată trece.