Sarcina necesită anumite ajustări de program, alimentație, stil de viață etc.
Unul dintre lucrurile asupra cărora aveți poate întrebări este nivelul de sunet / zgomot la care fătul este în siguranță.
Iată ce spun specialiștii:
”În primele luni sunetele puternice nu sunt foarte relevante pentru sarcină. Doar la 22-23 săptămâni urechea internă a fătului este total dezvoltată și poate începe să perceapă sunetele din interior dar și din exteriorul uterului. Totuși bebelușul nu aude cu aceeași intensitate ca și mama purtătoare, auzul lui fiind bine protejat de mușchii și tesuturile de la nivelul abdomenului, de placentă și de lichidul amniotic.” Corina Balașa- ginecolog.
S-au făcut anumite studii la gravidele care lucrează în medii foarte zgomotoase. Acestea arată că zgomotele puternice și pe perioade prelungite pe timpul sarcinii măresc probabilitatea ca bebelușii să se nască cu probleme de auz.
Un câine care latră în apropiere, un aspirator zgomotos cu care aspiri se poate să nu însemne nimic, dar 6-8 ore pe zi de lucru în zgomot este nociv. Nu ajută dacă tu ai căști de protecție la lucru, pentru că bebelușul în dezvoltare percepe zgomotele direct prin peretele abdominal și nu prin auzul tău. Dacă lucrați într-un astfel de mediu este bine să cereți să fiți transferate pe altă secție după 22 de săptămâni până la intrarea în concediu prenatal.
Nu se cunoaște exact nivelul de zgomot care poate dăuna sarcinii (unii specialiști sugerează maxima de 115 decibeli, alții maxima 80 decibeli), de aceea este bine să fie evitate mediile prea zgomotoase în această perioadă. De exemplu dacă îți plac cluburile sau concertele cu muzică la maximum, e bine să faci o pauză pe perioada sarcinii. Evită să stai în apropierea boxelor sau să pui muzica foarte tare în mașină sau alte spații mici.
Alte studii au scos în evidență modul în care sunetele de frecvență joasă (care se simt ca vibrații) pot afecta fătul deoarece călătoresc mai ușor prin corp.
De asemenea, un nivel crescut de zgomot poate să crescă și nivelul de stres al gravidei, ceea ce poate fi iarăși dăunător sarcinii, mărind probabilitatea de hipertensiune arterială și probleme gestaționale.
Totuși dacă tu asculți melodiile preferate la nivel de sonor potrivit, se crede că și bebelușul va învăța să le aprecieze și chiar că terapia prin muzică îl ajută să se dezvolte mai bine mintal și senzorial.
Lasa un comentariu