Sportul formează o atitudine bună la copii

0

Sportul are numeroase beneficii pentru copii îmbunătățindu-le sănătatea trupului, minții, dar contribuie și la dezvoltarea armonioasă a caracterului și aptitudinilor de relaționare fizică.

Copii învață să își administreze bine emoțiile

Copilul tău se îndreaptă cu mingea și trage la poartă. În următorul minut, nu poate crede că a lovit în bară, a trimis-o afară sau a fost prinsă la limită.
Un mare avantaj al sportului pentru cei mici este faptul că le oferă șansa de a experimenta aceste maxime și minime emoționale într-un mediu sigur, adecvat și structurat. Sportul poate să-i învățe cum să fie parte dintr-o echipă, cum să câștige corect și în ce mod să trateze corect o pierdere sau o experiență neplăcută.

De asemenea vor învăța despre cât de important este să încerce din greu, chiar dacă acest lucru nu înseamnă întotdeauna câștigul.

Sportul le dezvoltă un comportament și atitudine bună

Sportul îi disciplinează pe copii, îi învață importanța regulilor și a respectării lor. Totuși competivitatea și succesul nu au întotdeauna efecte bune. De aceea încearcă să nu faci ca părinte următoarele greșeli:

  • să-ți judeci sau apreciezi copilul doar prin prisma reușitelor sportive
  • să-l compari cu alți copii care sunt mai buni sau mai slabi
  • să faci comentarii răutăcioase despre adversari creând dușmănie și ură (sau chiar despre coechipierii sau antrenorul copiilor)
  • să încurajezi aroganța care însoțește de obicei succesul
Citește și:   Beneficiile șahului pentru copilul tău

În schimb concentrează-te pe copil, nu pe performanțele lui, ajută-l să se bucure de activitatea în sine mai presus de rezultate, de eforturi, beneficiile fizice, de echipa și prietenii făcuți acolo.

Dacă vezi că, dimpotrivă, copilului nu-i place acel sport, nu are aptitudini sau nu este interesat, nu insista să facă asta sau găsește altă soluție să îl motivezi să stea activ și sănătos: schimbă-i echipa, sportul la care e înscris, cumpără-i o bicicletă, ia-l la diferite competiții sportive ca și spectator pentru a cunoaște mai mult despre alte sporturi, alergați împreună, mergeți în scurte drumeții de weekend.

Distribuie:

Lasă un comentariu