10 beneficii ale tenisului pentru copii

0

Unul dintre sporturile cu multe bebeficii pentru copiii este tenisul de câmp. Deși pare un sport care se poate practica mai mult vara, în realitate există acum multe cluburi și cursuri de tenis care dețin și spații acoperite și copiii pot exersa tot timpul anului.

România are câteva vârfuri în tenisul european și mondial, așa că exemple la ce s-ar putea ajunge practicând acest sport cu seriozitate, sunt multe. Dar dincolo de performanțe și visul la clinchetul medaliilor și premiilor, tenisul de câmp are numeroase beneficii pentru copii.
Iată câteva dintre cele mai importante:

  1. Ajută dezvoltarea fizică armonioasă- există numeroase exemple când tenisul a ajutat copii cu tendințe spre obezitate, slab dezvoltați sau chiar cu handicapuri fizice. Un exemplu este tenismena româncă Andreea Roșca, campioană la multe concursuri internaționale, ce s-a remarcat încă de la o vârstă fragedă. Ceea ce nu știu foarte mulți este că părinții ei au înscris-o la un sport la recomandarea medicilor, de la vârsta de trei ani, fiind afectată de o boală congenitala gravă. Deși aceasta ar fi putut sa-i pună serioase piedici în a se dezvolta normal, tenisul a salvat-o și i-a oferit o șansa la o viață ca a oricărui alt copil. Mai mult, la o viață plină de semnificație și succes. Tenisul de câmp ajută la dezvoltarea musculaturii și întărirea oaselor, la coordonarea mișcărilor, echilibru și dezvoltarea armonioasă a întregului organism. Previne obezitatea, crește rezistența la boli, într-un cuvânt copilul tău va fi mai puternic și mai sănătos.
  2. Dezvoltă capacitatea de relaționare și socializare a practicanților- în afară de familie, un cerc mic de prieteni și colectivul școlar, astăzi oportunitățile de socializare ale copiilor sunt reduse. Viața ocupată, carierele părinților, atracția internetului sau altor dispozitive care izolează indivizii, reduc și mai mult interacțiunea dintre copii sau copil-părinte. Un copil care practică un sport va avea parte de ceva diferit – o echipă, călătorii pentru cantonamente sau turnee, concursuri, contacte dese cu alți copii, antrenori, public, poate chiar și cu alte culturi. Acestea ajută enorm la formarea de deprinderi de top de comunicare, relaționare, dezvoltarea de prietenii, socializare.
  3. Dezvoltare mentală- tenisul ajută la dezvoltarea atenției copiilor. Este un sport ce se desfășoară intr-un ritm alert, necesită decizii și mișcări rapide așa că stimulează mult atenția și capacitatea de gândire a celor mici. Ține creierul în lucru, crește viteza de reacție, de analiză și creativitatea. Mulți medici recomandă acest sport ca și terapie copiilor cu un handicap sau întârziere mentală, ori celor cu probleme de învățare.
  4. Disciplinează copiii- ca orice sport, tenisul presupune reguli, un program de antrenamente, un antrenor sau mai mulți, un mediu structurat care îi ajută pe cei mici să fie mai organizați, să valorizeze timpul, să fie mai atenți cu lucrurile proprii.
  5. Le crește încrederea și stima personală- tenisul oferă multe provocări dar copiii au mereu sprijin în depășirea lor și sunt învățați să abordeze corect și victoriile și eșecurile. Acest lucru construiește personalități puternice, care nu se tem de problemele vieții, care știu că după o pierdere poate urma o altă ocazie de a arăta ce pot.
  6. Dezvoltă lideri – tenisul este foarte mult despre a lua decizii rapide, a avea curajul să treci peste fricile personale și a sta în fața adversarilor, a publicului, a acționa creativ și a aborda corect obstacolele. Toate acestea dezvoltă capacități prețioase de leadership de la vârste fragede.
  7. Îi ajută să-și facă modele – copiilor de astăzi le lipsesc modelele realiste care să-i animeze spre ceva important în viață. Am întrebat de curând vreo 10 copii care sunt modelele lor, ca cine ar vrea să fie și răspunsurile lor nu au ieșit din lumea filmelor sau a jocurilor pe calculator. Contrar micuților pentru care a fi Batman este scopul vieții lor, copiii de la clubul de tenis îți vor spune că vor să devină Djokovic, Nadal, Federer sau Halep.
  8. Dezvoltă auto-controlul – mulți dintre copiii cresc într-o atmosferă în care se promovează competiția și individualismul iar auto-controlul nu este o valoare. Vor să obțină lucrurile instant, să-i pună jos pe ceilalți în folosul propriu, să demonstreze tuturor că pot fi mai presus. Multe dintre problemele de comportament vin din aceste influiențe. Tenisul este opus, le oferă ocazia să reușească controlându-și energia, emoțiile, reacțiile fizice, etc.
  9. Le dezvoltă de mici o etică a muncii – consecvența prezenței la antrenamente, eforturile fizice, fixarea de scopuri pentru care să lupte, le consolidează și crește aprecierea muncii grele și îi face să înțeleagă importanța ei pentru reușitele personale.
  10. Îi ajută să respecte autoritatea- antrenorul este o prezență importantă în viața sportivilor, ghidul lor către succes, pe care învață să-l asculte și să-l trateze cu respect. Este o relație mult mai apropiată decât cea a dascălilor de la școală, care au uneori prea mulți copii și prea puțin timp de interacțiune personală. Formarea unei atitudini corecte față de autoritate, va duce la îmbunătățirea relațiilor copiilor și cu alți adulți din viața lor: părinți, rude, profesori etc.

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?