Jucării creative pentru copii cu personaje desprinse din filmele lor preferate

0

Mi-am dat seama că lumea virtuală răpește mult din creativitatea copiilor de astăzi. Nepoțelul meu desena într-o zi ceva pe tabletă. Deși pe hârtie desenează și colorează chiar bine la vârsta lui, acolo îi ieșeau numai niște măzgălituri, ceea ce îl frustra la culme și trecea repede la altă aplicație sau alt joc. După o vreme, am observat că și-a pierdut interesul și pentru cărțile de colorat din ”lumea reală”. La fel pentru multe dintre jocurile și jucăriile lui. Prefera să împuște niște baloane pe ecran și ar face asta ore în șir dacă l-ai lăsa. În după-amiezele în care îl supraveghez eu, până se întorc părinții de la lucru, se plângea des că se plictisește și vrea desene animate sau tableta.

M-am tot gândit la metode prin care să îl încurajez să se joace cu jucăriile lui, să fie creativ, să inventeze diverse povești și scenarii așa cum făceam noi când eram copii. Nu aveam așa multe jucării și jocuri ca acum dar puteam încropi un întreg film de acțiune din câteva cuburi de plastic, niște cutii goale, pietre, știuleți de porumb sau bețișoare rupte din copaci. Orice putea deveni o jucărie și ne puteam juca cu ele toată ziua, toți copiii de pe uliță. Dar acum eram într-un apartament de oraș, fără alți copii mici în jur, doar eu și cu un țânc de aproape 5 ani îmbufnat și mereu plictisit.

Citește și:   6 metode prin care îl ajuți pe copil să fie bun la matematică

Mi-a venit ideea să îi cumpăr ceva care să-l atragă. Am căutat o vreme prin magazine și pe net și am reușit să  găsesc un joc perfect pentru pasiunea lui mai veche pentru lego și figurine și pentru atracția lui spre desenele animate din seria Playmobil: i-am făcut cadou playmobilul Împaratul Maximus în Colosseum de la AraToys.


Părinții mi-au spus că nu trebuia să dau atâția bani apentru că are  deja multe jucării și cu siguranță o să se plictisească și de asta imediat. Eu însă i-am pus câteva filmulețe scurte pe Youtube cu aceste personaje drăguțe apoi l-am ajutat să-și construiască propriul palat roman, să îmbine personajele magice Marla, Charlie și Maximus apoi să lupte cu cavalerul negru pentru eliberarea lui Charlie.

Desigur că foarte curând micuțul meu a fost captat în lumea minunată a jocului și a creat și alte scenarii pentru figurinele sale, aproape nelăsându-mă să plec în bucătărie să îmi termin mâncarea. Și acest interes nu s-a pierdut imediat așa cum se așteptau părinții.

Încurajată de acest succes și de scăderea dependenței lui de ecrane, i-am mai cumpărat și alte jocuri din aceeași gamă. Seria PLAYMOBIL: FILMUL are mai multe modele și pentru băieței și pentru fetițe: Rex Dasher Cu Porsche Mission E , Marla In Castelul Zanelor, Camionul Cu Mancare Al Lui Del, Marla, Del Si Calul Inaripat, Charlie Si Inchisoare Trasa De Cai, Marla Cu Cal, Rex Dasher Cu Parasuta etc.

Citește și:   5 reguli pe care orice părinte trebuie să le respecte

I-au cumpărat și părinții și se joacă toată perioada cât e acasă. Procedez la fel, îl las câteva minute la desenul animat cu acel subiect apoi joaca începe.

Jocurile de roluri de acest tip dezvoltă, pe lângă imaginație, multe abilități la copii: logică, luarea de decizii, comunicare, rezolvarea de probleme, limbaj, socializare și altele. Jocurile din gama Playmobil Filmul sunt ideale pentru formarea celor mici și o viață nedependentă de ecrane.

Cu acestea, filmele și desenele animate preferate prind viață în mâinile micuților și îi transportă într-o lume magică a poveștilor și experiențelor captivante. Colecția are și un set de stikere ce pot fi colecționate de către copii.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?