Familia monoparentala

5

Cresterea numarului famiilor monoparentale este un fenomen care se petrece in intreaga lume. Acest fapt a facut ca si atitudinea fata de acest tip de familie sa evolueze, mai mult sau mai putin, in functie de zone, de evolutia culturala a acestora.

Este foarte important ca noi, societatea, sa consideram familia monoparentala ca fiind o familie normala, ca pe o alternativa si nu ca pe un model nereusit al asa zisei familii clasice. Acest punct de vedere ar ajuta mult persoanele care se confrunta cu aceasta problema, in special copiii care cresc in familii monoparentale.

Aparitia acestui tip de familie poate avea mai multe cauze: decesul, divortul, dorinta de separare a unuia din parinti, copii veniti pe lume in afara casatoriei, dorinta unor femei in special de a avea un copil chiar daca nu sunt casatorite. Putem deduce ca problemele de educatie ale copiilor, solutiile acestora vor fi diferite de la caz la caz. Cele mai multe cazuri sunt cele de divort, iar in aceste cazuri in proportie de 90% copiii sunt incredintati mamei. Fiind cazul cel mai des intalnit o sa-i acordam mai multa atentie.

In fata despartirii copiii reactioneaza diferit, in functie de sex, varsta, calitatea relatiilor din familie, temperament. Reactiile lor pot fi de agresivitate, ura, tristete, frustrare, confuzie, anxietate, rusine, revolta fata de parintele pe care il considera vinovat. Cel mai mult sufera copiii de varsta mica pentru ca ei nu pot intelege ce se intampla si considera ca sunt pedepsiti, dezavantajati, ca li se ia ceva cu forta.

Ce trebuie sa-i spunem copilului? Ii vom spune ca el si mama formeaza o familie normala, ca nu toate famiile sunt la fel. I se va explica faptul ca uneori in familie sunt neintelegeri care nu pot fi solutionate si separarea este solutia cea mai buna. Tot ceea ce i se spune trebuie sa fie foarte aproape de adevar, dar dupa puterea lui de intelegere. Mai tarziu oricum va afla cauzele adevarate si nu e cazul sa mai sufere si alte dezamagiri. Chiar daca avem o parere proasta fata de fostul partener, nu trebuie sa o expunem in fata copilului, acesta simte ca reprezinta cate o particica din ambii parinti si considera ca acuzatiile sunt indreptate si impotriva lui.

Citește și:   Copilul poartă ochelari de vedere: cum îl poţi ajuta să nu dezvolte un complex

Este cunoscut faptul ca multi copii proveniti din familii divortate au un sentiment de vinovatie, cred ca ei sunt cauza despartirii. Trebuie sa i se explice ca ambii parinti il iubesc, chiar daca nu mai stau impreuna. Conteaza foarte mult reactia mamei, cat de puternica este, cum depaseste acest eveniment. O mama care se plange toata ziua de cele intamplate, care discuta in permanenta despre acest subiect cu oricine intra in casa, care repeta mereu cat de suparata este, care isi catalogheaza sotul in fel si chip, va face mult rau copilului. Acesta se va simti lipsit de aparare, dezavantajat fata de ceilalti copii, percepe divortul ca pe o mare nenorocire. Acest mod de a privi lucrurile nu-l avantajeaza deloc. Mama trebuie sa inteleaga ca, mai mult decat conditii materiale, trebuie sa-i ofere copilului sprijin moral. Daca si-a asumat responsabilitatea cresterii lui trebuie sa stearga cu buretele lucrurile urate din trecut, sa fie optimista, increzatoare, sigura pe ea pentru ca aceasta stare i-o va transmite si copilului. Desigur, nu este usor, dar in ultima instanta fericirea copilului este mult mai importanta, deci merita acest efort.

Din pacate, in realitate nu se intampla asa ceva, cel mai adesea femeile sunt puternic marcate de divort. Iata cateva cazuri:

1. Adrian este elev in clasa aVIa. Parintii lui s-au despartit cand el avea 3 ani. A fost un divort urat, cu reprosuri de ambele parti. Copilul a fost incredintat mamei. Aceasta , din pacate, oscileaza intre exigenta exagerata ( pentru ca vrea sa-i demonstreze tatalui ca se descurca si singura si va face ceva din fiul lor) , dupa care, brusc, trece in cealalta parte, la o toleranta maxima ( pentru ca crede ca asa va castiga iubirea copilului). Rezultatele sunt dezastruase. Copilul simte ca-si poate domina mama, simte ca este moneda de schimb, nu-si apreciaza mama, ba mai mult, mai tarziu ii reproseaza ca ea este vinovata.

2. Parintii Ralucai se despart imediat dupa nasterea ei. Ramane cu mama, care isi revarsa toata afectiunea asupra ei, ii da o educatie ireprosabila, ii asigura toate conditiile materiale. Desi foarte tanara, mama refuza sa se recasatoreasca, canalizandu-si toate sentimentele catre copil. Intre mama si fata este o relatie perfecta, contrar asteptarilor, fata nu este rasfatata, munceste alaturi de mama ei, dar ajunsa la maturitate refuza la randul ei sa se casatoreasca. Putem trage concluzia ca divortul parintilor a afectat-o mult mai mult decat a lasat sa se vada.

Citește și:   Am un copil dificil...

3. Anamaria s-a nascut cand mama ei era eleva de liceu. Cum era de asteptat, trece in grija bunicilor, care o ingrijesc dupa puterile lor. In familie se discuta totul foarte deschis, asa ca fetita se maturizeaza foarte repede. Isi iubeste foarte mult mama, dar ii observa greselile, aproape ca rolurile s-au inversat, afectiv copilul are grija de mama. Isi doreste foarte mult ca mama ei sa se casatoreasca, ba chiar o sfatuieste sa nu mai fie asa pretentioasa. De fapt dorinta ei cea mai mare este sa aiba un tata, asa ca, atunci cand mama are o relatie de durata mai lunga, le vorbeste copiilor despre tatal ei, povesteste intamplari reale sau imaginare in care personajul principal este „tata”. Nu si-a vazut niciodata tatal biologic si acest fapt ii adanceste starea de confuzie.

Exista si cazuri cu adevarat tragice, cand copiii sunt respinsi de ambii parinti, se muta de la un parinte la altul, apoi la bunici sau diverse matusi, peste tot aud numai reprosuri, ca si cum ar fi vinovati de propria existenta. Ce fel de adulti vor ajunge acesti copii? Cat de pregatita este societatea noastra sa-i ajute?

Chiar daca statutul familiei monoparentale este altul in zilele noaste, nu putem sa nu recunoastem ca aceasta se confrunta cu probleme deosebite, atat de ordin material, dar mai ales de ordin afectiv. Specialistii spun ca diferentele dintre masculin si feminin sunt din ce in ce mai mici, cu toate acestea rolul matern si rolul patern asi are fiecare rostul lui in viata copilului. Exista acel subconstient care ne dicteaza anumite comportamente si pe care nu-l putem controla. Desigur, in cazul unei familii cu certuri, scandaluri, violente fizice sau verbale, este preferata alternativa familiei monoparentala, in care copilul poate gasi linistea necesara cresterii si dezvoltarii sale.


5 comentarii

  1. o falimilie monoparentala NU e, in general, o familie normala! Cei din familiile monoparentale trebuie ajutati, intelesi, nu trebuie judecati. Dar o familie monoparentala nu e o familie normala, este un esec, care trebuie privit ca atare, trebuie analizat si ajutati cei ajunsi in acesta situatie. E o gresela majora sa consideram normala o situaite anormala, doar pentru motivul ca e intalnita din ce in ce mai des. Din contra, trebuie analizate si indepartate cauzele care au dus la aceasta situatie trista.
     (0)
     (0)
  2. Ilie
    A spune ca o familie monoparentala nu este o familie normala este in totalitate o mentalitate invechita si depasita. este de preferat ca cei doi parinti sa ramana impreuna formand ceea ce multi dintre noi isi doresc, acea uniune de nepatruns. Si este drept trebuie sa lupti sa pastrezi aceasta celula insa ceea ce ne deosebeste pe noi cei de acum, de conceptiile parintilor si bunicilor nsotri este ca fiecare dintre noi, ca si indivizi avem aspiratii si vise si nu suntem la fel de constransi de ce vor spune ceilalti, sau "ce-o sa creada lumea".
    Este limpede ca apartii unei categori sa spun norocoase cu o familie , cum spui tu normala. Insa este mult mai demn sa admiti cand ceva nu mai functioneaza decat sa te complaci si sa fortezi si copilul tau sa traiasca intr-o situatie departe de a fi normala, cu certuri si scandaluri.
    Incearca sa nu-i judeci pe cei care trec prin asta, si nu eticheta un copil cu un singur parinte ca venind dintr-un mediu "anormal"
     (0)
     (0)
  3. Ilie
    A spune ca o familie monoparentala nu este o familie normala este in totalitate o mentalitate invechita si depasita. este de preferat ca cei doi parinti sa ramana impreuna formand ceea ce multi dintre noi isi doresc, acea uniune de nepatruns. Si este drept trebuie sa lupti sa pastrezi aceasta celula insa ceea ce ne deosebeste pe noi cei de acum, de conceptiile parintilor si bunicilor nsotri este ca fiecare dintre noi, ca si indivizi avem aspiratii si vise si nu suntem la fel de constransi de ce vor spune ceilalti, sau "ce-o sa creada lumea".
    Este limpede ca apartii unei categori sa spun norocoase cu o familie , cum spui tu normala. Insa este mult mai demn sa admiti cand ceva nu mai functioneaza decat sa te complaci si sa fortezi si copilul tau sa traiasca intr-o situatie departe de a fi normala, cu certuri si scandaluri.
    Incearca sa nu-i judeci pe cei care trec prin asta, si nu eticheta un copil cu un singur parinte ca venind dintr-un mediu "anormal"
     (0)
     (0)
  4. pentru zinaida pe
    am sa spun cateva cuvinte despre cazul unui parinte decedat. Daca copilul este mai mare cred ca trebuie sa i se spuna adevarul, ca moartea este dureroasa, dar este un fenomen normal, din momentul in care ne nastem stim ca o sa si murim, ca oricum nu ne putem opune si viata trebuie sa-si urmeze cursul normal. Daca copilul este mic si socul emotional ar putea fi prea mare pentru el cred ca ar fi bine sa procedam ca in filmele americane: sa-i spunem ca persoana respectiva se afla intr-un loc unde este bine, ca ne vede si ca nu vrea sa ne vada suparati. poate ca chiar asa este. Ce parere aveti?
     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?