Familia, ca instituţie socială, are o istorie care se confundă cu dezvoltarea civilizaţiei umane. În perioada actuală familia se confruntă cu diversitatea şi complexitatea caracteristice societăţii contemporane. Acestea sunt adevărate provocări pentru familie, pentru găsirea soluţiilor optime de adaptare. Specialiştii spun că schimbările petrecute în lumea contemporană au făcut să crească, în acelaşi timp, anxietatea, insecuritatea şi instabilitatea vieţii de famile. Termenul de familie a început să fie înţeles într-un sens mai larg, nu neapărat ca fiind format din copii şi părinţii lor.
În zilele noastre a fi părinte nu mai este doar o calitate dată de aducerea copiilor pe lume, vârstă sau înţelepciune, ci devine tot mai mult o responsabilitate care cere cunoştinţe şi competenţe. În România familia se confruntă tot mai des cu situaţii precum paternitatea şi maternitatea în adolescenţă, căsătoriile nelegalizate, familiile monoparentale, rata ridicată a divorţurilor, noile căsătorii, şomajul, sărăcia, lipsa locuinţelor. E legitim să ne întrebăm în acest context cine, unde şi cum are responsabilitatea creşterii şi educării copilului.
Evoluţia rolurilor parentale a înregistrat mari schimbări. Are loc o estompare a diferenţelor între cei doi părinţi, fiecare putând lua, după caz, locul celuilalt. Nu sunt puţine cazurile în care mama stă la serviciu mai mult timp, câştigă mai mult iar tatăl se ocupă de copii. Numărul de copii dintr-o familie a scăzut, în acelaşi timp însă au crescut investiţiile părinţilor în vederea creşterii şi educării copilului.
Practicile educaţionale s-au modificat, observându-se o largă deschidere a familiei spre sprijin extern, familia nu mai are monopolul educării tinerei generaţii. Pe de altă parte s-au modoficat şi relaţiile cu şcoala, tot mai mulţi părinţi înţelegând importanţa implicării în viaîa şcolară a copilului.
În îngrijirea copilului ambii părinţi au roluri la fel de importante şi ar trebui să se implice în mod egal. Sunt familii în care s-a înţeles acest lucru, iar tatăl participă inclusiv la naşterea copilului. În cadrul familiei moderne se încearcă stabilirea unui parteneriat între membrii acesteia, care sunt cu toţii colaboratori şi parteneri, spre deosebire de familia tradiţională în care, toate acţiunile sunt centrate şi subordonate creşterii şi educării copilului. Se spune chiar că azi are loc o „detronare” a copilului.
Autoarea Elisabeth Roudinesco merge chiar mai departe şi se întreabă care va fi rolul tatălui în viitor, acum când clonarea este posibilă, când familiile de homosexuali pot infia copii.
„În aceste condiţii este condamnat tatăl să nu mai reprezinte altceva decât o funcţie simbolică? Trebuie să se încăpăţâneze să îmbrace din nou strălucirea falsă a patriarhatului de odinioară, aşa cum ar dori conservatorii? Sau trebuie dimpotrivă să se transforme într-un educator binevoitor, aşa cum doresc moderniştii? Dacă tatăl nu mai este tată, dacă femeia controlează întru totul procreaţia şi dacă homosexulalii au puterea de-a ocupa un loc în procesul filiaţiei, dacă libertatea sexuală este deopotrivă nelimitată…putem spune că existenţa familiei este ameninţată?”
Foarte interesante sunt studiile referitoare la QI mamei. Astfel s-a ajuns la concluzia că inteligenţa mamei este determinantă în dezvoltarea inteligenţei copilului. La aceasta se adaugă gradul ei de cultură, pregătirea socială, limbajul folosit şi ataşamentul acesteia pentru copil. Astfel s-a constatat că acei copii proveniţi din medii defavorizante si ale căror mame au un QI sub 80, obţin scoruri în descreştere la testele de inteligenţă odată cu înaintarea în vârstă. Cu cât QI al mamei este mai scăzut, cu atât aceste descreşteri sunt mai mari. O mamă cu probleme crează un mediu puţin propice educaţiei copiilor. Important este şi limbajul mamei, care constituie o punte de continuitate între mamă şi copil, între cei doi există o practică sintactică comună, dar în acelaşi timp limbajul şi dezvoltarea intelectuală sunt în interdependenţă.
Cercetătorii în domeniul educaţiei au ajuns la un consens cu privire la importanţa covârşitoare a mediului familial asupra dezvoltării copilului. Astfel în 1979 Pourtois face cercetări prin care reuşeşte să demonstreze influenţa globală a familiei asupra adaptării şi achiziţiilor şcolare ale copilului. Studiul s-a afectuat pe 91 de familii şi rezultatele au demonstrat că dezvoltarea copilului este influenţată în proporţie de 70,63% de familie, iar adaptarea şcolară este influenţată de familie în proporţie de 74, 47%.
Fiecare dintre părinţi este bine să facă apel la experienţa lui anterioară. Ce amintiri are din familia din care provine? Ce îi plăcea? Ce nu îi plăcea? Transformaţi-vă în copilul de altădată şi poate veţi întelege mai bine reacţiile copilului vostru, dar în acelaşi timp gândiţi-vă la complexitatea societăţii de azi, la multitudinea de factori care concură la formarea copilului.
Dragostea îmbinată cu raţiunea şi bazate pe cunoştinţe precise reprezintă o garanţie a succesului în educaţie.
Bibliografie: „Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi”- Ecaterina Vrasmaş
Lasa un comentariu