Educație parentală românească și legislația diverselor țări

0

Foarte multe familii tinere de astăzi au migrat la muncă în țări vestice și chiar în alte locații mai îndepărtate cu speranța unui loc de muncă mai bănos și a unor condiții mai bune de viață. Când însă ai cu tine copii, lucrurile nu mai sunt așa de simple. Trebuie să găsești rapid un mod de a-l integra în învățământ, de a-i înscrie la medic de familie plus vaccinări, să închei asigurări,  tot ce se cere în zona respectivă.

Dincolo de aceste aspecte, mai pot fi și altele despre care părinții trebuie să se informeze cu atenție:

  • ce legislație există acolo despre creșterea copiilor și educația parentală
  • ce se consideră în acea țară abuz asupra copilului și care sunt consecințele
  • ce condiții trebuie să asiguri copilului și în ce situații ți-l pot lua sau poți fi sancționat ca și părinte
  • ce consideră ei neglijare, sau lipsă de supraveghere a copilului (în Italia de exemplu nu poți lăsa un copil singur în casă sau la locul de joacă nici dacă are 16 ani)
  • ce servicii de asistență a copilului există și unde te poți adresa dacă ai o problemă
  • ce drepturi sau obligații ai ca și părinte în cazul când copilul are o problemă medicală

Nu vorbesc aici despre accesarea unor alocații pentru copii sau alte servicii gratuite ci de lucruri mult mai complexe.
De exemplu majoritatea românilor consideră că e normal să mai dai câte o pălmuță la fund copilui, să-l pui la colț sau alte metode simple de disciplinare. Ei bine, în multe dintre țările europene și chiar în Statele Unite, Canada, aceste metode tradiționale românești pot fi considrate abuz și-ți pot lua copilul, iar tu ca părinte mergi la închisoare.

Există și legislații mult mai restrictive, de exemplu în țările din Nordul Europei:

  • copilul este considerat proprietatea statului așa că tu ca părinte ai drepturi foarte limitate – asta include că nu îi poți impune o religie, nu îi poți restrânge libertatea chiar dacă face alegeri proaste, vor face propagandă LGB încă de la grădiniță și alte lucruri care ți se vor părea absurde, dar nu vei avea nici un cuvânt de spus.
  • există reguli fixe despre ce condiții trebuie să aibă un copil acasă, ce și cât să mănânce, ce jocuri și jucării să aibă etc. Unei americance i s-a luat copilul de 1 an în Norvegia doar pentru că acesta cântărea cu 1/2 kg mai puțin decât media copiilor de vârsta lui. Există un întreg sistem de urmărire a familiei în care profesorii de la școală, vecinii, oricine poate raporta o neregulă în familia ta (reală sau nu) și prima reacție a autorităților este să îți ia copiii. Pot dura luni sau chiar ani să îi mai vedeți înapoi.
  • simplul fapt că părinții au o ceartă poate fi un motiv ca autoritățile să creadă că nu este un mediu bun pentru creșterea unui copil
  • un minor de altă cetățenie aflat în vacanță sau în vizită în unele țări va fi tratat exact după legislația locală, așa ca dacă cineva raportează o neregulă, pot fi luați de serviciile sociale de acolo și părinții se pot întoarce acasă fără copii
Citește și:   Un scris frumos

Atenție în unele țări nu se cere acordul părinților pentru proceduri medicale, nici chiar pentru cele care pot schimba radical viitorul copilului, acum minor (schimbare de sex, avort, chiar eutanasie la cerere).

Mai trebuie să cunoști legislația locală în cazul căsătoriilor transculturale. Adică dacă tu ca român sau româncă te căsătorești cu cineva din acea țară, ce drepturi o să ai asupra copiilor? Ce se poate întâmpla în cazul unui eventual divorț? Ce decizii poți tu lua cu privire la copil? Vei putea alege cetățenia copilului? Dacă partenerul din acea țară va deceda, ce drepturi de moștenire are copilul sau tu?

Mulți iau decizii pe moment, animate de doi ochi frumoși și la influența unor seriale exotice  și nu se gândesc la toate aceste aspecte. Am întâlnit femei blocate în Orientul Mijlociu pentru că, deși erau divorțate și aveau custodia copilului, nu puteau părăsi țara cu el decât după ce acesta împlinea 18 ani. Altele au pierdut copiii și tot ce aveau în divorț, pentru că în țările respective legislația acordă toate drepturile doar bărbaților.

În unele țări musulmane este legală căsătoria numai cu o femeie, dar în realitate majoritatea au mai multe. În caz că accepți o astfel de căsătorie, iată la ce te poți aștepta: copilul vostru să nu primească deloc numele tatălui și, implicit nu va avea nici un drept legal în caz de divorț sau decesul soțului; prima soție să aibă toate drepturile și puterea de decizie asupra averii și copilului tău.

Citește și:   "Cu parintii la scoala"-ghid pentru parinti

O româncă s-a căsătorit cu un african dintr-o țară musulmană și când fetița ei avea 13 ani rudele lui au căsătorit-o fără acordul ei, ca a 2a soție a unui bărbat de 40 de ani. Băiatul unei alte românce a murit într-o țară insulară după ce a fost supus unui ritual local de circumcizie, în condiții mizerabile, efectuat de către un fel de vraci local.

Toate aceste aspecte sunt importante pentru că de ele pot depinde viitorul, educația copilului tău și chiar al tău ca părinte. Dacă mergi peste mări și țări pentru a-i asigura ceva mai bun, cântărește toate aceste aspecte și nu spune nicioadată că ție nu ți se pot întâmpla lucruri ca în exemplele de mai sus.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?