Cum să scapi natural de petele de pe hăinuțe

0

Când ai copii, indiferent de vârsta lor, o problemă comună sunt petele de pe haine. Pot să apară când ei se află la masă, la joacă, la orele de lucru manual, la școală dar și în alte neașteptate moduri, cum numai un copil reușește să le facă. Este dureros să investești câteva zeci sau sute de lei pe o rochițică, uniformă sau pantalon și după câteva zile să fii nevoit să renunți la ea.
Petele pot fi de multe feluri și uneori nici Venish sau alte substanțe nu fac față. Înălbitoarele clasice pot îngălbeni hainele sau afecta modelele, materialul, iar unele substanțe din produsele chimice pot produce celor mici alergii și alte neajunsuri.

Diverse soluții naturale pentru petele de pe hăinuțe:

  1. Pete de mâncare – sunt frecvente mai ales la copii cu vârste mici. Dacă ai de-a face cu  pete de mâncare uleioasă, tamponează excesul cu un prosop de hârtie și evită folosirea apei. Pe pată se poate presăra și sare sau pudră de talc, având rolul de a absorbi excesul și a preveni ca pata să se împrăștie. Pentru restul petelor, folosește mai întâi jetul de apă rece. O altă soluție este tamponarea mai întâi cu oțet și clătirea hainei. Dacă pata persistă lasă la înmuiat articolul peste noapte într-o soluție alcătuită din trei părți oțet și una de apă, soluție eficientă mai ales pentru petele de sucuri, fructe, gem, legume etc. Merge foarte bine pe hainele din bumbac. Petele de ceai pot ieși cu oțet iar cele de lapte pot fi frecate cu o pastă făcută din bicarbonat de sodiu și apă. Tamponarea petelor de mâncare cu un șervețel îmbibat în sifon sau apă minerală este iarăși eficientă pentru îndepărtarea multor pete proaspete.
  2. Pete de urină/ vomă/ fecale– se țin sub un jet de apă rece sau într-un recipient cu apă rece și abia apoi se pun la înmuiat. Hainele cu acest tip de pete se spală apoi la temperaturi reduse și nu se calcă dacă petele nu s-au îndepărtat încă pentru că vor fi mult mai greu de îndepărtat după acea.
  3. Pete de murdărie- le poți pune la înmuiat înainte de spălare în apă rece câteva ore. Puțin șampon pus în apă călduță poate fi de ajutor pentru petele mai puțin dificile. Poți adăuga și un pahar de oțet peste rufele puse în mașină, deoarece funcționează ca un înălbitor mai puțin agresiv cu hainele. Spirtul este foarte bun pentru a scoate petele de iarbă.  Combină două lingurițe de apă cu o linguriță de spirt și freacă bine. Este indicat să folosești și puțină apă pentru a evită decolorarea hainelor. A nu se folosi spirt pe lână sau mătase. Acetona este foarte bună pentru a scoate pete de pe pantofi sau alte materiale din piele.
  4. Pete de cerneală/ pix– vor fi nelipsite de la școlari. Amestecul de spirt și apă de mai sus poate să ajute. La fel îmbibarea petei cu alcool tare (votcă, rachiu) sau cu un amestec din bicarbonat de sodiu și lămâie timp de 30 min va dizolva petele ”intelectuale”.
  5. Pete de sânge- se poate întâmpla să se lovească și să le sângereze nasul, să se zgârâie sau rănească la joacă sau să-și rupă cojile unor pișcături sau leziuni de pe piele. Petele proaspete se pot îndepărta simplu cu apă rece și săpun. Pentru pete mai vechi folosește Coca Cola (poți turna o cutie în mașină peste rufe), fixativ de păr cu care acoperi zona pătată sau suc de lămâie (suc de la o jumătate de lămâie și 1 lingură cu sare amestecate).
  6. Gumă lipită- Cuburile de gheață te pot salva în situația în care ai gumă de mestecat lipită pe haine.
  7. Pete de ruj și machiaj- își vor face apariția imediat ce fetele voastre vor ajunge adolescente. Au în componența lor uleiuri așa că se pot trata ca și petele de mâncare uleioasă.  Fondul de ten se ia bine și cu spumă de bărbierit. Aplică pe pată și clătește. Șamponul sau puțin săpun de vase acționează similar cu cremă de ras, pe fond de ten.
Distribuie:

Lasă un comentariu