6 obiceiuri ale copiilor care sunt mereu fericiţi

0

Întrebaţi ce îşi doresc pentru copiii lor, cei mai mulţi dintre părinţi vor spune că îşi doresc să îi vadă în primul rând fericiţi. Studiile făcute în ultimii ani au demonstrat însă că adulţii se gândesc mai puţin la fericirea copiilor, în schimb se gândesc la succesul acestora, la diplome, fac eforturi să îl dea la o grădiniţă de renume, să practice cât mai multe sporturi să cunoască cât mai multe limbile străine pe care ei, pe vremea în care erau copii, n-au avut şansa să le înveţe.

Dar foarte mulţi părinţi nu se mai gândesc la ceea ce îi face pe copii cu adevărat fericiţi. Există copii care trăiesc însă o viaţă plină de aventuri, care explorează lumea din jur şi învaţă din ea, deschişi, dornici să îmbrăţişeze tot ceea ce îi înconjoară. Dar sunt şi copii care se află la polul opus şi care nu au o copilărie fericită, aşa cum ar merita.

Ce poate face însă un părinte, când sunt atât de multe de făcut? Ar putea începe prin a descoperi care sunt obiceiurile copiilor fericiţi.

Citește și:   6 lucruri pe care să i le spui când practică un sport

Iată şase obiceiuri ale copiilor fericiţi!

  1. Mănâncă la timp

Mesele la interval de timp regulate îi ajută să crească, le dezvoltă creierul şi îi ajută să ţină foamea sub control. Atunci când copiii sunt calmi şi mulţumiţi, sunt şi fericiţi.

  1. Dorm suficient

Copiii sunt morocănoşi atunci când sunt obosiţi. Atunci când dorm suficient, se trezesc odihniţi şi sunt pregătiţi să îmbrăţişeze o nouă zi cu zâmbetul pe buze.

  1. Se joacă

Vrei să ai un copil care ştie limbi străine, să cânte la pian, să joace tenis şi să mai facă şi înot, dar te-ai gândit până acum că e posibil că programul lui să fie supraîncărcat, iar el să nu se mai poată concentra pentru a acumula nimic din ceea ce i se predă? Copiii fericiţi se joacă mult pentru că părinţii lor au înţeles că şi prin joc şi activităţi educative copiii se dezvoltă frumos şi sunt fericiţi.

  1. Îşi exprimă emoţiile

Indiferent cum alege să îşi exprime emoţiile, lasă-l. Chiar dacă pe moment situaţia pare greu de gestionat (când plânge, ţipă etc) la un moment dat emoţiile negative vor dispărea complet atâta timp cât ele sunt exprimate.

  1. Iau decizii
Citește și:   Trusa de prim ajutor

Copiii fericiţi sunt au încredere în ei. Şi pentru că încrederea se construieşte, lasă-l să ia cât mai des decizii, responsabiliează-l, chiar dacă pentru început acestea îl privesc doar pe el sau au legătură cu alegeri minore din viaţa de familie.

  1. Se simt iubiţi

Un copil care se simte iubit şi simte că părinţii săi vor fi mereu lângă el, la bine şi la greu, este un copil fericit.


Lasă un comentariu