3 rețete sănătoase de primăvară

0

Primăvara este timpul când poți să revitaminizezi corpul și să-i ajuți pe cei mici să aibă o imunitate mai bună, să-și întărească oasele și mușchii pentru a crește sănătos. Pentru că cei mici sunt acasă, îi poți implica și pe ei în bucătărie, învățându-i nu doar să gătească, ci și cum să se alimenteze sănătos profitând de avantajele anotimpurilor.

Iată câteva rețete foarte simple de mâncare pe care ai putea să o gătești în aceste zile.

1.Ciorbă de ștevie

Ingredientele sunt simplu de procurat în orice gospodărie. Ștevia crește liber în orice grădină, chiar și pe spațiile verzi. Găsești mai mereu și la piață.

Opărește ștevia și toac-o puțin. Celelalte legume taie-le mărunt sau rade-le pe răzătoare apoi călește-le în ulei fierbinte. Adaugă 500 ml de apă și fierbe-le 10 min. Fierbe separat orezul.

Când sunt fierte pune și ștevia și orezul cu legumele, toarnă borșul și adaugă condimente după gust.

2. Ciorbiță de salată cu smântână

Se face rapid cu 5 bucăți de salată, câteva legume și smântână.
În unele locuri legumele se călesc cu ceapă întâi (în ulei sau  în unt) apoi se adaugă apă și se fierb, dar poți și să le fierbi direct în apă, este mai sănătos pentru copii. Când sunt fierte adaugă salata spălată și tocată (nu foarte mărunt) iar la final condimentele și smântâna.

Citește și:   Familia monoparentala

Ciorbița e gata! Se poate consuma cu crutoane sau amestecată cu omletă tăiată feliuțe mici.

3. Plăcintă de primăvară

Fierbe spanacul și ștevia în apă cu puțină sare, scurge-le și toacă-le sau mărunțește-le într-un blender. Adaugă telemeaua rasă și ouăle bătute și condimentează cu puțin piper. Pune compoziția în foi de plăcintă. Se poate așeza între 2 foi mari sau face niște rulouri umplute care se pun în tavă pe lung ori în spirală.

Topește untul separat și amestecă-l cu laptele și făina și deasupra presară nucșoară și un vârf de cuțit de sare. Sosul astfel format toarnă-l peste foile umplute și dă totul la cuptor la 180 grade, timp de 30 de min.

Se taie felii și se servește la masa de prânz ca felul 2. Copiilor le place și dacă pui pe deasupra smântână rece.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?