Mămicile peste 30 de ani vor avea copii mai deștepți

0

Multe studii și articole spun că cea mai bună vârstă pentru a naște este la 20-25 de ani. Acest lucru se datorează faptului că lucrurile se pot complica dacă devii mamă prea târziu. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni amână astăzi să aibă copii până când sunt mai maturi sau își fac o carieră ori o situație materială și avem o veste bună pentru ei: studiile recente au descoperit că nașterea după 30 de ani ar putea fi tocmai cheia pentru a avea copii mai deștepți.

Studiul s-a desfășurat în Marea Britanie, analizând aproximativ 18.000 de copii înscriși în  Millennium Cohort Study pentru a vedea dacă există o legătură între vârsta la care naște o mamă și dezvoltarea copilului. Acest studiu a descoperit că mamele care au primul lor copil la vârste cuprinse între 30 și 39 de ani au mai multe șanse să aibă copii mai inteligenți decât mamele care nasc între 20 și 29 de ani.

Copiii născuți din mămici peste 30 de ani au, în general, un scor mai mare la testele cognitive de la vârsta de 5 ani, comparativ cu copiii de 5 ani ai mamelor mai tinere. Acest lucru este și în conformitate cu concluziile unui studiu realizat în Suedia,  care a analizat rezultatele școlare ale unor tineri de liceu. S-a dovedit că notele și performanțele  școlare ale copiilor născuți din mame cu vârsta cuprinsă între 30 și 39 de ani sunt mult mai bune, decât la copiii născuți de mame adolescente sau până la 30 de ani.

Citește și:   1 din 5 cupluri din România afectate de infertilitate

Se pare că axplicația ar fi nu doar vârsta, ci maturitatea și experiența mamei:
Alice Goisis, una dintre cercetătorii din Marea Britanie, teoretizează în The London School of Economics, : „Mamele care dau naștere la 30 de ani probabil că sunt mai educate, au venituri mai mari, sunt mai susceptibile să fie în relații stabile, au stiluri de viață mai sănătoase, căută îngrijire prenatală mai devreme și și-au planificat sarcinile.”

Nu se cunosc însă foarte multe despre copiii născuți din mame peste 40 de ani deoarece au participat la studii un număr foarte mic de astfel de cazuri. Totuși studiul suedez a analizat câteva cazuri și au observat rezultate superioare copiilor născuți din mame tinere.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?