1 din 5 cupluri din România afectate de infertilitate

0

Pot exista multe cauze fizice pentru infertilitate dar specialiștii spun că astăzi se adaugă stresul, poluarea şi stilul de viaţă epuizant, care măresc numărul cuplurilor ce nu pot avea copii.
Mai apoi, o realitate recentă este și aceea că multe cupluri își petrec primii ani ai căsătoriei investind în cariere, casă, mașină și amână din ce în ce mai mult concepția unui copil. Altele au un stil mai modern, relații ”de încercare”, fără obligații legale, care se pot încheia și schimba oricând, iar ceva atât de serios ca nașterea și creșterea unui copil nu face parte din planurile lor.

Primul semn că există o problemă de fertilitate este, evident, faptul că sarcina întârzie să apară:

“Primul semn care ar trebui să dea de gândit cuplului este contactul sexual neprotejat timp de un an de zile şi absenţa sarcinii. În această situaţie, cuplul respectiv trebuie să se adreseze unui medic specialist în infertilitate, care poate stabili un diagnostic complet şi corect. În urma acestuia, medicul va sugera opţiunile de tratament iar pacienţii aleg ceea ce consideră că este corect” Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie la Centrul Medical Medsana.

O femeie tânără, fără probleme, ar trebui să poată concepe oricând, chiar de la prima- a doua încercare. Odată cu înaintarea în vârstă, sarcina se va obține mai greu, probabil după 3-5 luni de încercări. Dar când sarcina nu apare deloc, se înțelege că acolo există o problemă care trebuie investigată.

Citește și:   Pot sta la plajă dacă sunt însărcinată?

Unde puteți apela dacă aveți probleme de fertilitate?

Un prim pas important îl constituie analizele de testare a potenţialului fertil. Depistarea timpurie a reducerii rezervei de celule reproductive poate motiva iniţierea măsurilor preventive adecvate sau a unui tratament. Dacă problema nu poate fi tratată, se poate apela la soluții de reproducere asistată.

Studiile arată că 1 din 5 cupluri din România au probleme de fertilitate. Clinici specializate în fertilitate și medici specialiști buni pentru probleme de acest gen nu sunt foarte multe în România, majoritatea sunt private și foarte scumpe.

Deși sporul demografic al României este negativ, cuplurile care îşi doresc copii sunt foarte puțin sprijinite de stat pentru finanţarea tratamentelor de fertilitate. De fapt nu există nici un program de fertilizare în vitro la stat iar casa de Asigurări de Sănătate acoperă anual costurile doar a 300-400 de cupluri.

Sunt numeroase cazurile când persoanele care apelează la această soluție fac împrumuturi uriașe la bănci.
Statul poate deconta cuplurilor selectate, cheltuieli de până la 6200 lei dar în realitate o astfel de metodă poate costa peste 10.000 eur. Cuplurile cu domiciliul în Bucureşti mai au o şansă; voucherele în valoare totală de 13.800 de lei, pe care Primăria Capitalei le oferă celor care vor să facă un copil. Din iunie şi până acum, au fost aprobate 730 de dosare.

Citește și:   Ce teste și analize se fac în timpul sarcinii

Distribuie:

Lasă un comentariu