Semne că mănâncă prea multe dulciuri

0

Consumul mare de zahăr de la vârste fragede poate duce la apariţia unor boli extrem de grave, de la diabet, ADHD, la boli de inima şi chiar unele forme de cancer. Din fericire, cantitatea de dulciuri pe care copiii o mănâncă încă de când sunt foarte mici poate fi controlată, iar obiceiul de a evita zahărul poate fi educat din copilărie.

Partea mai puţin bună este că, deşi mulţi părinţi ştiu că zahărul are efecte nocive asupra sănătăţii, continuă să le permită copiilor să consume dulciurile preferate după bunul plac. Zahărul în cantităţi prea mari este nesănătos şi, mai mult decât atât, crează dependenţă.

Iată cum îţi dai seama că copilul tău consumă prea mult zahăr:

Carii şi dinţi stricaţi – acesta este primul indiciu, mai mult decât evident. Cariile şi problemele dentare care apar din cauza dulciurilor nu au legătură cu igiena orală. Aşadar, indiferent cât de corect se spală pe dinţi cel mic, nu va scăpa de problemele cu dantură, dacă consumă în exces zahăr. Nu doar dulciurile distrug dinții, ci şi sucurile dulci şi acidulate care acţionează în primul rând asupra smalţului dinţilor.

Citește și:   Valoarea calorica a alimentelor

Atunci când îi este sete, copilul preferă un suc sau ciocolată cu lapte – acesta este un alt semn care ar trebui să îţi dea de gândit. Zahărul dă dependență, iar copilul începe să simtă nevoia de a consuma ceva dulce, iar unele dintre sursele preferate de dulce ajung să fie băuturile răcoritoare. Copiii care nu sunt dependenţi de dulciuri, preferă de fiecare dată să bea apă.

Dacă copilul tău mănâncă ceva dulce sau bea o sticlă cu suc şi nu observi nicio schimbare în coportament, atunci este mai mult decât evident că micuţul consumă prea mult zahăr. De obicei, ceva dulce, indiferent că e vorba de o ciocolată sau un suc, aduce schimbări în comportament. Fiind energizante, copilul devine agitat. Dacă cel mic este însă obişnuit cu consumul de dulciuri, schimbările de acest gen nu mai apar pentru că organismul lui a început să tolereze zahărul.

Cum ai putea să îi dai mai puţin zahăr celui mic? Iată câteva alternative de gustări, băuturi şi mâncăruri sărace în zahăr și mult mai sănătoase:

  • Înlocuieşte sucurile şi băuturile dulci cu cât mai multă apă;
  • În loc de ciocolată cu lapte sau ciocolată caldă oferă-i lapte simplu;
  • Convinge-l să mănânce fructe proaspete nu fructe conservate;
  • Scoate-i din meniu batoanele de cereale şi înlocuieşte-le cu gustări sănătoase pe baza de legume;
  • Biscuiţii şi fursecurile pot fi înlocuite cu sticksuri de morcov sau măr;
  • Şi îngheţata poate fi înlocuită cu ceva sănătos, cum ar fi un smoothie de fructe.

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?