Satul schilozilor – despre vaccinuri pro și contra

4

Sunt la curent cu diversele păreri pro și contra despre vaccinări și personal am ales să îmi vaccinez copilul. Au fost mai multe lucruri care au înclinat balanța spre această decizie, nu doar faptul că așa se obișnuia și când eram eu copil.

Am lucrat într-o organizație de caritate mai mult de jumătate din viață, pe 5 continente și în mai mult de 20 de țări. De multe ori am fost implicată în proiecte medicale sau care aveau legătură cu anumite boli. Nimic nu m-a frapat și m-a întristat mai mult decât să văd copii sau adulți murind de boli care au de ani de zile tratament sau vaccin de prevenire, dar ei nu și le permit.

Împreună cu o prietenă am vizitat o dată un sat din nordul Indiei. Nu era un sat chiar mic, avea mai mult de 300 de persoane. Și nu era nici chiar izolat, doar la 15km de un alt sat și la 80km de oraș.
Nu sărăcia și aspectul rudimentar al locurilor m-a izbit atunci când am ajuns acolo, ci faptul că majoritea locuitorilor trăgea un picior, mergea cu cârje sau cu căruțul cu rotile ori aveau mâinile paralizate. Imaginați-vă că ploua și pământul lutos de pe drumuri era plin de dâre ale picioarelor bolnave târâite iar oamenii erau plini de noroi… o imagine sumbră. Semăna cu cea din leprozerii.
– Au avut epidemie de poliomielită, mi-a spus prietena mea. Peste 80% din sat a fost afectat. Aici nu au ajuns cu vaccinările. Probabil a adus cineva din oraș și au luat de la unul la altul. Au fost și decese. Acum sunt aproape muritori de foame pentru că boala i-a schilodit, le-a afectat mușchii, mulți nu mai pot munci pământul, nu mai au orez. Acum nu mai sunt contagioși dar au pierdut multe. Copiii care se nasc sunt sănătoși dar ei îi abandonează în orfelinate. Nu au cum să îi hrănească iar în sat nu mai au școală. Învățătorii erau plecat speriați, făceau naveta din oraș, nimeni nu mai vrea să vină aici.

Citește și:   Întărește imunitatea copilului primăvara

Auzind că cineva de la o organizație le vizitează satul, oamenii ne-au ieșit șchiopătând în cale.
– Aveți vaccinuri? ne-a întrebat un bărbat mai îndrăzneț.
– Ne-ați adus ceva cârje ori medicamente? încercă un altul.

De undeva de pe o uliță noroioasă, se apropie șchiopătând o femeie. Nu avea cârjă dar avea un picior foarte deformat de boală. Într-o cârpă la piept ținea un bebeluș, probabil sub un an. S-a oprit în fața mea și mi-a zis ceva în limba ei, aproape plângând:
– Ia-o, du-o la un orfelinat sau ia-o cu tine în țara ta. Aici nu are nici un viitor.
I-am spus că nu pentru asta suntem acolo și s-a depărtat dezamăgită. Eu am plecat șocată și foarte mult timp am avut în minte brațele acelea vlăguite întinzând copilul spre mine și satul slăbănogilor pierdut printre câmpurile în paragină și nămolul lipicios.

O vreme am îngropat în mine această amintire, adânc, voind parcă să scap de ea. Am venit în țara mea mult mai dezvoltată, în care multe dintre acele boli sunt eradicate și vaccinurile sunt gratuite. Dar am descoperit mai multe grupuri de părinți și pagini web pledând pentru a nu accepta vaccinurile pentru copiii lor. Am citit multe dintre argumentele lor încercând să înțeleg motivațiile lor. Pe lângă argumentele și fricile lor, sătucul indian unde fiecare de acolo ar fi acceptat fără discuție vaccinul anti-polio dacă ar mai putea inversa lucrurile mi se pare un strigăt al realității. În Africa am văzut și alte sate decimate de boli infecțioase, locuri în care aproape fiecare casă avea cel puțin un copil mort din cauza rujeolei, febrei tifoide și a altor afecțiuni perfect tratabile sau putând fi prevenite cu vaccinări.

Citește și:   Ticurile copilului: de ce apar și cum îl ajuți să scape de ele

”Micuța mea are febră de două zile, comenta o mămică zilele trecute pe un forum al părinților români. Sunt sigură că de la vaccinul pe care i l-au făcut în urmă cu 2 luni. Mi-e teamă că o să facă boala aia, pentru ce o fi fost vaccinată. Cu siguranță nu o să mai accept nici un vaccin de acum în colo.”
Chiar așa doamnă? Un copil poate face febră dintr-o mie de cauze, spun asta din experiență. Nu contest că vaccinurile, ca orice medicamente, nu au avut vreodată, undeva, efecte adverse, dar se exagerează mult. Și riscăm ca peste câțiva ani satele noastre din Apuseni, Moldova, Oltenia ori chiar orașele să devină locuri triste ale schilozilor, ale mormintelor mici și ale vieților secerate prea curând. Probabilitatea asta este mult mai mare.  Aceasta e părerea mea personală.

 

4 comentarii

  1. Buna,stiti ca orice boala ,in condiții precare și la persoane cu imunitate scăzută,are un alt curs ca și la o persoana sănătoasă . Ce sa spunem de copii care au ajuns handicapați ,au făcut polio de la vaccinul altipolio! copil sugar care după vaccinurile de la 4 luni a început sa se comporte anormal și sa ti se pună ca e doar o pura coincidenta și sa sprimesti diagnosticul :epilepsie! -după o sarcina absolut normala cu naștere normala și copil perfect sănătos... ce sa le spunem la părinții care le-au murit copii după vaccin?!... tocmai de asta fiecare părinte tb sa fie liber sa aleagă pentru copilul lui ! Sunt un risc asumat gen “ruleta rusească” pentru cei care aleg sa vaccineze .De unde atâtea boli la copii in zilele noastre?si atâta cancer? Când am evoluat asa de mult la capitolele igiena și sănătate ?

     (7)
     (97)
  2. "Riscăm ca peste câțiva ani satele noastre din Apuseni, Moldova, Oltenia ori chiar orașele să devină locuri triste ale schilozilor, ale mormintelor mici și ale vieților secerate prea curând" daca ne vom vaccina in continuare copiii.VACCINURILE PROVOACA BOLI !!!! DATORITA LOR AU APARUT BOLI CARE INAINTE DE A SE FABRICA VACCINURILE, NU AU EXISTAT . STITI CA DIN CAUZA VACCINULUI ANTIPOLIO COPIII FAC ARTRITA JUVENILA SI AU DURERI ATROCE DE ARTICULATII SI COLOANA ??? STITI CA SUNT COPII CARE LA 17 ANI SUNT OPERATI DE HERNIE DE DISC???STITI CA DATORITA UNOR VACCINURI AU APARUT DIABET SI CANCER LA COPII ??? SI EU AM O DERMATITA ATOPICA DE LA UN VACCIN FACUT LA 5 ANI.PANA ATUNCI NU AM AVUT NIMIC.VORBESC IN CUNOSTINTA DE CAUZA.AM INVATAT LA SCOALA DESPRE VACCINURI, CUM SE CULTIVA VIRUSII, CE RISCURI IMPLICA , IAR DUPA 1980 , CAND VIATA A 13000 DE COPII A FOST DISTRUSA DATORITA VACCINURILOR CONTAMINATE CU HIV, PLUS CEEA CE AM INVATAT LA SCOALA,PLUS MATERIALELE PE CARE LE- AM CITIT, SCRISE DE CERCETATORI, PREMIANTI NOBEL,OAMENI DE STIINTA CU CONSTIINTA , AM DECIS SA NU JOC RULETA RUSEASCA CU SANATATEA COPIILOR MEI.DUMNEZEU MI-A DAT COPII SA- I PROTEJEZ, NU SA-I DISTRUG SAU SA MA JOC CU SANATATEA SI VIATA LOR.DACA NU AVETI STUDII ,NU MAI DATI SFATURI IN CEEA CE PRIVESTE VACCINAREA. NU INCURAJATI MAMELE SA DISTRUGA VIATA COPIILOR LOR,PTR CA NU SE STIE CAT O SA VA RABDE DUMNEZEU PTR SFATURI RAU INTENTIONATE . VA SPUN DIN PROPRIE EXPERIENTA.AM VAZUT NENUMARATE CAZURI.DOAMNE AJUTA SI DUMNEZEU SA VA LUMINEZE SI SA VA DESCHIDA MINTEA SPRE LUCRURI BUNE SI DE FOLOS,NU SPRE LUCRURI DISTRUCTIVE .

     (3)
     (72)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?