Îmi amintesc că am fost foarte mofturoasă la mâncare în copilăria mea. Eram numai piele și os, mâncam fructe verzi de pe afară, dulciuri și orice între mese, dar când venea vorba de mâncare, parcă pica cerul pe mine. Am crescut cu multe probleme, lipsă severă de vitamine, spasmofilie, numeroase afecțiuni ale stomacului și aparatului digestiv de care nu am scăpat nici acum. Părinții mei erau prea ocupați ca să vadă ce manânc eu de fapt sau pur și simplu nu au știut cum să mă facă să mănânc sănătos. În cel mai rău caz, enervați de refuzul meu de a mânca, mă certau sau mă plesneau și atunci pofta de mâncare îmi pierea și mai tare.
Ca și părinte mai apoi, am vrut ca cei 3 copii ai mei să mănânce bine și să fie sănătoși, să nu dezvolte problemele mele. Am încercat cu ei diverse metode, m-am documentat, am întrebat alte mămici și unele chiar au funcționat bine.
Iată 5 exemple care au mers:
1. Eu fac meniul!
La ora mesei le spunem celor trei copii când nu voiau să mănânce ceva: „Nu mâncați acum, atunci o să aveți aceeași mâncare la cină. Dacă nu vă place, e bine, nu trebuie să măncați, dar nu mai e nimic altceva”.
Alternativele alimentare perturbă foarte mult obiceiurile alimentare ale celor mici. De ce ar mânca tocană sau mai știu eu ce fel gătit, când ar alege bucuroși ciocolată, prăjituri, snacksuri, nutella pe pâine etc? Dacă i-aș lăsa, cu siguranță asta ar fi opțiunea. Ca și adulți, trebuie să faceți voi meniul lor. Ei pot doar alege să mănânce mâncarea respectivă atunci sau mai târziu. Dacă nu sunteți acasă, atunci nu le lăsați la îndemână astfel de tentații dulci și controlați strict ce fac ei cu banii de buzunar.
La început eram puțin speriată că refuzau să mănânce. Dar am descoperit acest pasaj în cartea „Ghid pentru alimentația copilului dumneavoastră” care m-a încurajat mult: „Copiii nu se îmbolnăvesc sau suferă grav dacă refuză o masă sau două, dar părinții se comportă uneori ca și cum cei mici ar putea să moară din cauza asta”. Desigur că băieții mai mari veneau cu tot felul de rugăminți după ce refuzau să mănânce la masă, de genul: ”Putem să luăm pâine să mâncăm? Ne putem face un sandwich? ” Și răspunsul meu era categoric NU! Puteți gândi că sunt o mamă crudă și denaturată dar funcționa, foamea era un sfetnic bun și la următoarea masă toți mâncau fără probleme iar mofturile lor la mâncare au fost tot mai rare.
Când au mai crescut, am pus un panou mic cu cretă în bucătărie și le-am spus să scrie fiecare câte 2 feluri de mâncare preferată, care se poate găti în casă și când găteam țineam cont și de preferințele lor.
2. Gătiți împreună
Am observat că, dacă îi implic la gătit, au mai multă poftă de mâncare, pentru că au făcut chiar ei mâncarea aceea. Nu puteam face asta în fiecare zi dar 2-3 cine pe săptămână le găteam împreună cu copiii. Soțul meu se alătura câteodată când ajungea mai devreme.
– Mi-aș fi dorit să mă fi învățat mama să gătesc, ne-a spus el, în facultate știam să îmi fac doar ouă și cartofi prăjiți.
Găteam mâncărurile preferate ale celor mici sau încercam rețete noi. Pentru că nu se omorau cu mâncatul salatelor verzi sau legumelor fierte, alegeam cu ei un subiect și fiecare le aranja pe farfurie cât mai creativ (un personaj sau o scenă dintr-o poveste, dintr-un film, un animal, ceva din natură etc). Se distrau copios și veneau tot ei cu idei.
3. Testați-le gusturile
Într-adevăr copiii au papilele gustative delicate, dar asta nu înseamnă că trebuie să li se servească o dietă constantă de cartofi prăjiți, dacă asta e tot ce cer. De fapt, poți profita de asta, pentru a le oferi mâncare mai aromată; copiii observă când ceva este bun datorită gusturilor lor sensibile la această vârstă. De exemplu mă așteptam ca ai mei să evite usturoiul atunci când erau copii. Sau murăturile, mâncărurile puțin pipărate. Totuși nu a fost așa, am văzut că mâncărurile aromate le plăceau mai mult. De aceea am folosit diverse combinații de ierburi și condimente în mâncărurile mele și am urmărit să văd ce le place S-au îndrăgostit de un sos dulce-acrișor chinezesc și dacă îl puneam peste legumele fierte nu mai auzeam nici un comentariu negativ.
Le găteam pui cu susan, hamburger de casă și alte preparate care arătau exact ca cele de la fast-food așa că rar aveau dorința să mănânce mâncare cumpărată.
-Mami, a ta este mult mai bună, îmi spuneau ei mereu.
Eu și soțul meu i-am învățat să facă aprecieri despre mâncare jucând la masă jocuri cu ei de genul : ”Îmi place mâncarea asta pentru că…” (trebuiau să adauge atribute și construcții ca ”acrișoară”, ”crocantă”, ”bine prăjită” etc). Așa i-am învățat să se bucure de mâncare și am început să le cunosc și gusturile. Nu era vorba despre a scoate grupul de alimente care le place mai puțin, ci să le gătesc în modul în care ei le agreau mei bine.
4. Fă-ți așteptări realiste
Deși ne-am dori ca la masă copiii să mănânce tot, diversificat, să aibă un comportament bun și să nu se ridice înainte ca toți să termine, aceste așteptări pot fi nerealiste, mai ales pentru copiii foarte mici. Ei pur și simplu nu pot sta la masă prea mult timp. Dacă la 2-3 ani vor rezista în scaun 5 minute, poate 15 minute la 4-5 ani, este un lucru foarte bun. Pentru a evita ca să se plictisească și să înceapă problemele, atunci chemați-i doar când masa este gata și alimentele puse în farfurie și nu lungiți timpul de mâncare inutil.
De asemenea, pune-le întâi porții mici și mai adaugă după dacă mai vor. Experiența m-a învățat că unii copii se sperie de porțiile mari și încep mofturile.
O atmosferă ostilă (certurile, observațiile la masă) îi va face, de asemenea să vrea să se ridice cât mai repede sau să refuze mâncarea. Timpul de masă nu este momentul potrivit să rezolvați cu ei problemele de peste zi.
5. Folosește trucuri utile
Pentru că era mereu o luptă să îi fac să mănânce legume, am descoperit că dacă le pun mai întâi pe masă pe o farfurie, când copiii mei sunt flămânzi, și le spun că mai durează restul, de obicei le termină până când aduc alte feluri.
Pentru salate și legume verzi am cumpărat online niște farfurii amuzante cu un cap imprimat pe ele și ei le decorau cu legume pentru a-i face păr, cercei, mustață etc.
Mezina noastră obișnuia să strâmbe din nas și să refuze mâncarea fără nici măcar să guste din ea. Am încurajat-o să ia doar o lingură. Uneori se întâmpla ca această metodă să îi deschidă pofta de mâncare. Alteori era o cale de a testa după reacție dacă repulsia ei era adevărată sau doar se prefăcea.
”Șantajele dulci” iarăși funcționează bine: ”Dacă termini tot din farfurie poți mânca o cupă de înghețată” sau alt desert al lor preferat. Va fi o soluție de tip câști-câștig pentru ambele părți: tu vei fi fericită că ei mănâncă tot și că nu consumă dulciuri înainte de masă, ei sunt bucuroși să poată mânca dulce.
Stimulează competiția- când Valentin, al doilea băiat al nostru, nu voia să termine porția îl întrebam: ”Dacă nu mai vrei, pot să îi dau bucata asta de carne fratelui tău?”. Ca prin minune, nu știu prin ce secrete ale competiției frățești, lui Valentin i se făcea din nou foame și continua să mănânce.
Lasa un comentariu