Inteligenţa emoţională la copii

Se vorbeşte foarte mult despre inteligenţa emoţională. De ce este important pentru copii să şi-o dezvolte şi cum îi pot ajuta părinţii să facă acest lucru?

Află totul din informaţiile din acest articol!

Conform definiţiilor date de către cercetătorii în domeniu, inteligența emoţională sau coeficientul emoţional reprezintă capacitatea de a recunoaşte emoţiile noastre şi ale celor din jur, de a discerne între diverse tipuri de sentimente, de a le evalua, controla şi exprima în mod corespunzător. Aşadar, din această explicaţie putem deduce importanța pe care o are inteligenţa emoţională la copii şi amprenta pe care şi-o pune acest aspect mai târziu, în viaţa lor de adulţi.

Părinţii trebuie să încurajeze dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor încă de când aceştia au o vârstă fragedă, pregătind astfel adultul din viitor să aibă abilităţi sociale, de comunicare, să poată fi capabil să construiască relaţii interumane de success, să cunoască sentimentul de empatie în relaţia cu ceilalţi şi să îşi rezolve eventualele probleme cu o mai mare uşurinţă, trecând mai uşor peste dificultăţi.

Ascultă-ţi copilul şi validează-i emoţiile

Un copil de 3-4 ani are un vocabular limitat, însă cu siguranţă, în ciuda acestui lucru, va simţi nevoia să îşi exprime emoţiile. În primul rând, va trebui să îl ajuţi să facă acest lucru şi să construiţi împreună un vocabular emoţional. De exemplu, atunci când copilul îţi povesteşte ceva, încearcă să asociezi cuvinte cu starea pe care o are, în funcţie de situaţie: fericire, emoţie, tristeţe, frică, entuziasm, dezamăgire etc.

Odată ce copilul ştie să recunoască singur o anumită stare prin care trece, ascultă-l atunci când are nevoie. Lasă-l să îşi exprime sentimentele şi, dacă are o problemă, rezista tentaţiei de a încerca să îl faci să se simtă mai bine imediat, dându-i timp să treacă singur prin starea respectivă şi să o experimenteze. Tot ce trebuie să faci într-o asemenea situaţie este să asculţi şi să îi oferi copilului sentimentul că eşti acolo pentru el, orice s-ar întâmpla.

Copiii trebuie să simtă că este în regulă să experimenteze stări de supărare, frustrare sau dezamăgire, chiar dacă acestea nu sunt sentimente tocmai plăcute. De exemplu, dacă cel mic vine supărat de la grădiniţă pentru că nu a reuşit să ducă o anumită sarcină la bun sfârşit, nu trebuie să îi reprimi sentimentele de tristeţe şi supărare, explicându-i în schimb că sunt fireşti şi că, în cele din urmă, situaţia se va rezolva.

Astfel, validandu-i sentimentele şi încurajând ideea că acestea sunt perfect normale pentru orice om, copilul va simţi empatie din partea ta şi va fi încurajat să îţi împărtăşească tot timpul stările prin care trece. Dacă, dimpotrivă, copilul simte că este descurajat de către părinţi atunci când trece printr-o stare neplăcută, va creşte cu impresia că aceste sentimente trebuie ascunse şi că trebuie să le exprime doar pe cele plăcute, închizându-se în el.

Oferă-i oportunitatea de a fi empatic

Odată ce copilul a cunoscut sentimentul de empatie prin tine şi prin abordarea pe care ai avut-o faţă de el în anumite situaţii, îi poţi oferi oportunitatea de a fi empatic la rândul său. Puteţi găsi împreună căi prin care să ajutaţi alte persoane, încurajând astfel copilul să fie empatic şi să îşi dezvolte inteligenţa emoţională. De exemplu, poţi merge împreună cu el pentru a face voluntariat într-o asociaţie.

Unele asociaţii şi ONG-uri organizează workshop-uri şi ateliere de creaţie cu diverse ocazii – Mărţişor, Crăciun, Paste – şi poţi profita de aceste momente pentru a da o mână de ajutor împreună cu cel mic. Explică-i copilului că veţi merge să faceţi felicitări tematice, care ulterior vor fi vândute în scopul ajutorării altor copii mai puţin norocoşi. Va fi o activitate plăcută, creativă şi interesantă pentru el, care în acelaşi timp îi va dezvolta latura empatică.

O altă modalitate prin care îl poţi încuraja pe copil să rezoneze cu sentimentele celorlalţi oameni este să îi propui să îşi doneze o parte din jucării sau hăinuţele care i-au rămas mici ori pe care nu le mai poartă. Explică-i câtă nevoie au alţi copii de toate aceste lucruri şi permite-i lui să facă selecţia de jucării şi hăinuţe pe care le va dona.

Mergeți apoi la o asociaţie sau la un centru de profil şi lasă-l pe el să ofere lucrurile şi să gestioneze situaţia aşa cum simte să o facă. După aceea, întreabă-l care sunt emoţiile pe care le-a simţit atunci când a reuşit să facă alţi copii fericiţi. Lasă-l să vorbească despre toate sentimentele care l-au încercat, de la momentul în care i-ai propus să renunţe la o parte din jucării şi până când aţi dus acţiunea la bun sfârşit.

În afară încurajării voluntariatului şi a acţiunilor caritabile, care sunt lucruri pe care le puteţi face doar de câteva ori pe an, poţi implementa o altă metodă de a trezi empatia în copilul tău şi de a îi dezvolta inteligenţa emoțională, chiar la voi acasă. Propune-i copilului posibilitatea de a adopta un animăluţ de casă, explicându-i că va trebui să aibă grijă de acesta şi să fie responsabil pentru el.

La vârsta de 8-9 ani copilului îi poate fi introdusă ideea de responsabilitate şi în acest fel, care va fi cu siguranţă primit cu entuziasm. Responsabilităţile copilului faţă de animăluţ pot fi împărţite cu ceilalţi membri ai familiei. De exemplu, puteţi ieşi împreună cinci minute cu căţelul în faţa blocului dimineaţa, chiar dacă este o zi ploioasă. Astfel, el va realiza că în unele situaţii, nevoile şi dorinţele sale nu sunt întotdeauna pe primul loc şi trebuie să realizeze că face acest „efort” pentru binele căţelului.

Ca părinte, trebuie să înţelegi că dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului face parte din responsabilităţile tale şi este o piatră de temelie importanta în construirea personalităţii adultului de mai târziu, având efecte pe termen lung. Inteligenţa emoţională ajută oamenii să devină lideri demn de urmat, să aibă un comportament social responsabil şi să dezvolte relaţii interpersonale de durată pe parcursul vieţii. Inteligenţa emoţională poate fi dezvoltată în fiecare copil, iar ajutorul părinţilor în acest sens şi modelul pe care îl oferă celor mici sunt părţi esenţiale ale acestui proces.