Eu, copilul negru printre albi

0

La un eveniment pentru femei am cunoscut o doamnă foarte simpatică de culoare care, spre surprinderea mea, vorbea perfect românește. Am mers la ea și am întrebat-o:
– Ești româncă!
– Da, mi-a răspuns. Este singura naționalitate pe care o cunosc. Dacă te miră culoarea, o am de la tata, un student din Nigeria care s-a evaporat repede când a aflat că mama e însărcinată.
Mai târziu, într-o pauză de cafea, am putut discuta mai mult.
– Cum a fost pentru tine să crești ca și copil, fiind atât de diferită? Nu știu dacă e potrivit să te întreb.
– Mă bucur că vrei să știi mai multe. Mulți vor să știe doar de ce sunt diferită sau nici măcar asta nu întreabă, își fac diverse idei în minte. Foarte puțini ajung să mă cunoască așa cum sunt de fapt.
Și a început să povestească cu un accent simpatic ardelean:
– Mama nu m-a crescut ca și cum aș fi fost diferită de alți copii : ”Maria, îmi spunea ea, nu e nici un om identic cu un altul, unii au ochii albaștri, unii negri, unii pielea albă, alții gălbuie, alții neagră, unii sunt înalți, alții mai mici de statură, unii au un părinte, alții doi. Nu contează, pe dinăuntru toți avem un suflet.” Aproape nu am observat că sunt diferită până am mers la școală. Colegii de joacă de la bloc, verișorii, copiii de la grădiniță nu mi-au spus niciodată că sunt neagră sau porecle răutăcioase. Dar la școală încă din prima zi au stat toți deoparte ca și cum aveam râie iar fetița pusă cu mine în bancă a început să plângă și am rămas singură. După numai o lună de școală, știam peste 10 porecle pentru persoane negre și nu aveam nici o dorință să mai merg la ore. Îmi amintesc că mă trezeam dimineața și mă spălam cu multă apă și săpun pe mâini și pe față, în speranța că o să devin mai albă. Dar apoi s-a întâmplat o minune. O fetiță țigăncușă dintr-a IIa, care era și ea poreclită în tot felul pentru culoarea ei, a început să-mi ia apărarea în fața colegilor. Ne-am împrietenit. Abia așteptam pauzele. Eu, copilul negru printre albi, găsisem însfârșit pe cineva care e puțin diferit decât alții, așa ca mine. De-a lungul anilor de școală am avut multe experiențe de acest gen. Dar am învățat că pot găsi înțelegere și prietenie în cele mai neașteptate locuri. Mă asociam cu alți copii și adolescenți care dintr-un motiv sau altul erau și ei marginalizați.
La facultate a fost simplu, nu mai eram într-un orășel de provincie în care persoanele de culoare erau o noutate ci în capitală, altă deschidere, altă dinamică.
Eroina mea a fost și rămâne mama. Ea a avut multă presiune din partea părinților și rudelor să renunțe la sarcină, apoi să mă dea la un orfelinat, dar ea nu a ascultat de nimeni. Mi-a oferit un cămin plin de dragoste și m-a învățat să mă încred în puterile și talentele mele și să nu mă las doborâtă de nimic. Aș putea spune după toți acești ani că faptul că am fost diferită m-a făcut mai puternică. Am terminat medicina, am câștigat o bursă în America, m-am întors și profesez în satul în care m-am născut.


Lasă un comentariu