Din ce își ia adolescentul tău valoarea?

0

Ieri așteptam în stația de autobuz. Un grup de adolescenți venea de la școală și s-a oprit în dreptul meu, probabil așteptau și ei autobuze. Vorbeau tare, se certau; pe ceva minor, își spuneau părerea despre o formație muzicală. Deodată unul dintre ei l-a împins violent pe un altul apostrofându-l răutăcios:
– Tu să taci! După cum ești îmbrăcat, nici nu trebuie să deschizi gura! Ți-am mai spus că cei ca tine nu au ce căuta cu noi! Marș la stația următoare!
Câțiva trecători au încercat indignați să-l apere pe băiat. Avea lacrimi în ochi, arăta clar umilit. Venise autobuzul meu și nu am putut face nimic. Am urcat apucând să mai aud o bătrânică făcându-și cruce și oftând:
– Ce răi, ce vremuri am mai ajuns!

Este trist să văd din ce în ce mai mulți adolescenți luându-și identitatea din ceva stupid: hainele de firmă, cât de performant le e telefonul, cât de mare e suma care li se dă de buzunar etc. Tot despre această criză de identitate și devierile adolescenților încearcă să ne atragă atenția și un psiholog școlar, postarea sa devenind deja virală pe grupurile pentru părinți:

”Am avut ieri o ședință cu un adolescent. Care nu are încălțăminte și haine de firmă. Așa cum au colegii lui. A schimbat două școli din pricina asta… pentru că era bătaia de joc a colegilor. Colegii se măsurau în firmele scrise pe hainele lor. Copilul merge la școală nici jerpelit, nici demodat. Este un adolescent smart, frumos, cu părul negru și ondulat, cu haine obișnuite potrivite vârstei lui. Însă este adevărat că nu scrie pe ele „Lacoste” sau mai știu eu ce.

Pentru ce să sufere copilul ăsta pentru așa nimicuri precum cârpele „de firmă” cu care ne ducem copiii la școală? De când am ajuns să ne măsurăm valoarea și fericirea în funcție de suma pe care o dăm pe un hanorac? 

Dacă mai vreți exemple, vă mai dau:

O prietenă de-a mea, mamă de adolescent.. școală privată… oamenii foarte bine financiar. Și totuși…copilul lor avea probleme la școală, pentru că în fiecare zi colegii de clasă făceau un concurs: adunau sumele hainelor și încălțărilor fiecăruia și făceau un clasament al celui care era cel mai scump îmbrăcat. Îmi povestea mama copilului că aveau adidași de câte 800 euro/perechea.

Copilul ei ieșea pe ultimul loc. Era bine și calitativ îmbrăcât. Dar prietenă mea nu ar fi dat în ruptul capului 800 euro pe o pereche de adidași care îi rămâneau mici în 3 luni, chiar dacă își permitea. Un an de zile ea a rămas ferm pe poziție în față crizelor adolescentului ei… zi de zi îi explică în ce constă valoarea unui om și cât de stupid și găunos era ce se întâmplă la școală.

Îmi povestea că efectiv nu mai putea… dar nu a vrut să renunțe… după un an de discuțîi, argumente și exemple personale ( o femeie modestă în tot, stilată și cu mult bun gust, fără nici un gest de opulență în casă ei, în îmbrăcămintea ei, în atitudinea ei), a ajuns și la copil mesajul corect și acum nu mai are nici o problemă să sufere datorită „inventarului hainelor” de la școală. Mare admirație am pentru femeia aceasta.

Știți ce mă intrigă? Urlă facebookul de plângerile noastre că ce societate avem, ce politicieni corupți, moțiuni etc etc.
Dar să știți că noi am creat o următoare generație mai distrusă… da ei… copiii noștri. Colegii din școala de stat ai primului adolescent sunt copiii mei și ai tăi… și colegii celui de-al doilea adolescent tot ai mei și-ai tăi copii sunt.

Copiii noștri simt bucurie dacă li se cumpără ceva, se simt valoroși dacă au adidași Nike ultimul model, sunt groaznic de plictisiți de orice nu este telefon/tabletă, sunt incapabili să mai relaționeze în realitate pentru că trăiesc prea mult în virtual, fac bullying cu oricine este puțin diferit de ei, nu au exercițiul empatiei și al umanitățîi, al introspecției, al marilor întrebări.

Și sunt copiii mei și ai tăi. Nu-mi dați exemple izolate.. acelea sunt excepții… merg mult în școli.. îmi scriu mulți părinți… lucrez cu copii și adolescenți… aceștia sunt copiii pe care NOI îi creștem așa. Când ne plângem de realitatea din țară asta, nu credeți că ar trebui să fim atenți la generația pe care o formăm?

Dar e mai simplu să plângem pe facebook și să găsim vinovați exteriori, decât să ne uităm în casă noastră să vedem ce valori au copiii noștri…chiar dacă pentru asta trebuie să le explicăm un an de zile același lucru, până la exasperare. Dar exemplul personal?

Tot ce se întâmplă acum în școli și în țară este rezultatul acțiunilor și non-acțiunilor noastre.

Știți cât mă dau peste cap să le mențin interesul și atenția la cursuri unor copii plictisiți de școală și dependenți de tablete, nedeprinsi să-și pună întrebări și să se concentreze mai mult de 5 minute? Să știu că am sădit măcar o sămânța cât de mică în mintea lor?

Voi știți da, copiii de azi sunt adulții de mâine..
M-am ambalat puțin… dar înțelegeți… nu vorbim despre alții.. ci despre noi, părinții, și despre copiii noștri… oare reușim să ne asumăm asta până să nu fie prea târziu?” M. D.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?