Poți observa caracterul îndărătnic al unui copil chiar înainte de a vorbi, acea tendință de a ignora ce i se spune și de a insista să primească doar ce-și dorește. De cele mai multe ori însă, această tendință se datorează mediului și modului în care a fost crescut și nu este neaparat un factor genetic. De exemplu este primul copil (sau unicul), i se fac toate mofturile, e învățat să primească atenție și să fie răsfățat mereu, așa că se poartă ca atare. Va încerca să manipuleze prin plâns, aruncat de obiecte, agitație, unii se trântesc pe jos sau se lovesc cu capul de ceva ca să poată plânge.
Când învață să vorbească, atunci apare și ”Nu vreau!”. Dar și tehnicile de manipulare se perfecționează. Copilul de 3-4 ani va ști exact ce persoană va putea să impresioneze, cine renunță la nervi și ce butoane să apese, cum pot prelua conducerea în familie sau între frați etc.
Dr. James Dobson, autorul cărții Copilul îndărătnic, a efectuat mai multe studii în acest domeniu și a extras concluzii prețioase:
”Există aproape de trei ori mai mulţi copii încăpăţânaţi decât copii docili. Aproape fiecare familie care are mai mulţi copii are cel puţin un copil care vrea să conducă familia. Băieţii încăpăţânaţi sunt mai numeroşi decât fetele încăpăţânate cu aproape 5 %, iar fetele docile depăşesc numărul băieţilor docili cu aproape 6 %. Aşadar, băieţii au o uşoară tendinţă spre încăpăţânare, iar fetele o uşoară tendinţă spre docilitate, dar această realitate poate fi, şi deseori este, inversată.
Cei mai mulţi părinţi îşi dau seama că au un copil încăpăţânat încă de la începutul vieţii lui. O treime din părinţi îşi dau seama de acest fapt încă de la naştere, două treimi află până la prima aniversare, iar 92 % devin siguri până la a treia aniversare. Părinţii care au copii încăpăţânaţi află acest fapt foarte repede. ”
De esemenea, el observă că mulți copii care par încăpățânați provin de fapt din părinți care sunt lideri, care au caractere puternice:
”Temperamentul copiilor tinde să-l reflecte pe cel al părinţilor. Deşi există multe excepţii, este mare probabilitatea ca doi părinţi cu voinţe puternice să dea naştere unui copil încăpăţânat şi ca părinţii cu un temperament mai docil să dea naştere unor copii mai docili.”
Vestea bună este că un copil cu o voință puternică poate ajunge să facă multe în viață dacă este canalizat cum trebuie, dacă nu este răsfățat și lăsat să manipuleze și dacă este învățat să respecte autoritatea dulților.
Lasa un comentariu