Comportament și influențe în vacanță

0

Când aveam copiii mici, obișnuiam să îi las la părinții soțului la țară, cel puțin o lună din vacanță. Ei stau la munte, au casă mare și știam că vor avea multă grijă de ei, în plus noi nu aveam concediu atât de lung ca să-i putem supraveghea toată vara.

Ce se întâmpla însă, era că veneau cu unele obiceiuri negative de acolo și o să vă dau numai câteva exemple:

  • băieții vorbeau urât și se băteau, pentru că așa au văzut la copiii din sat cu care s-au jucat
  • fetița făcea mofturi la mâncare, voia dumineața numai lapte, nu sandvich sau altceva, iar la prânz cerea doar pui pentru că acolo i se făcuseră toate mofturile
  • după ce se dezbrăcau începuseră să lase hainele pe jos prin cameră sau prin baie pentru că mama soacră strângea mereu după ei
  • voiau să urmărească un serial polițist pe care îl vedeau mereu cu bunicul, fapt cu care eu nu am fost de acord deoarece avea multă violență și scene cu crime

Au mai fost și altele, nu mi le mai amintesc bine acum. Problema e că treceau săptămâni să îi dezvăț de ele și să revină iar la normal.

Chiar dacă nu vă trimiteți copiii la țară ci îi lăsați în grija unei bone, a unei rude, îi trimiteți într-o tabără, este normal ca ei să ”împrumute” anumite obiceiuri și comportamente. Pentru copiii este natural să încerce să treacă peste regulile părinților când este cineva nou care îi îngrijește. Unii chiar inventează, ca să obțină ceea ce vor, de genul:

  • Mama ne lăsa să stăm la televizor până târziu! Tata ne cumpăra înghețată în fiecare zi! etc

Un mod de a preveni aceste lucruri ar fi să stabiliți cu copiii dar și cu cei care îi vor îngriji în perioada aia, niște reguli clare. Noi părinții avem însă multe reguli pentru diverse situații și e normal să nu le poți comunica pe toate. Așa că e bine să faci o listă cu 10 lucruri esențiale care ar trebui să se întâmple așa și nu altfel, ceva la care ții mult ca regulă sau care se referă la anumite probleme ale copiilor. De exemplu am insistat ca în nici un caz copiilor mei să nu li se dea dulciuri înainte de masă, pentru că aproape întotdeauna refuzau să mai mănânce mâncare când se întâmpla asta. Apoi am atenționat pe mama soacră că băiatul mijlociu are alergie la căpșuni așa că trebuie să fie foarte siguri când merg la vre-o petrecere de copii sau undeva, că dulciurile sau răcoritoarele servite nu au aceste fructe. În vacanțe o altă regulă era că nu aveau voie mai mult de 3h pe zi la TV și m-am asigurat că nici când i-am lăsat în grija surorii mele nu aveau alte obiceiuri.

O soluție ar fi să mergeți să îi însoțiți acolo câteva zile în care să aveți timp să le setați un program și să stabiliți cu gazda niște reguli minime. Acest lucru nu este însă posibil mereu așa că discutați cu ei de acasă ce anume e important să nu facă.

La revenire, orice observați ciudat în comportamentul lor, eliminați imediat, faceți-vă timp să îi reînvățați cu răbdare și fermitate.


Lasă un comentariu