Cum să faci față adolescenței… ca părinte

0

Deși tindem ca părinți să ne vedem copiii încă mici și având nevoie de ajutor, vine și timpul acela când aproape te depășesc în înălțime sau ți se pare că brusc vorbești cu ei o altă limbă. Comentarii, ochi dați peste cap, uși trântite, obiceiuri și anturaje ciudate și multe alte noutăți… care te îngrozesc gândind că are doar 12-14 ani.

Desigur că prima reacție este aceea de frustrare și furie ca părinte. Înțelegi că nu mai poți cotrola nimic, simți că nu te mai respectă, nu-ți mai cer sfatul, nu mai ai valoare pentru ei. Specialiștii ne asigură că este o perioadă normală în viața lor și că va trece.

Adolescența poate fi definită biologic, ca o tranziție fizică marcată de debutul pubertății și încetarea creșterii fizice; cognitiv, ca schimbări în abilitatea de a gândi abstract și multidimensional; sau social, ca o perioadă de pregătire pentru rolurile adulților. Schimbările de pubertate și biologice majore includ modificări ale organelor sexuale, înălțime, greutate și masa musculară, precum și schimbări majore în structura și organizarea creierului. Progresele cognitive cuprind atât creșterea cunoștințelor, cât și abilitatea de a gândi abstract și de a raționa mai eficient.

Toate aceste schimbări majore și tranziții din viața lor îi pot și destabiliza o vreme, emoțional pot fi ca un roller-coaster, cu suișuri și coborâșuri rapide.

Iată câteva sfaturi care să te ajute să reziști cu bine perioadei adolescenței lor:

  1. Menține-ți statutul de părinte– încercând să se apropie de copiii lor în această perioadă critică, unii părinți încearcă să devină prietenii copiilor și să-i abordeze din această perspectivă. Studiile au demonstrat că nu ajută, chiar dacă, aparent, conflictele se ameliorează. La vârsta lor au mulți prieteni, cu o influiență majoră în viața lor, dar au nevoie și de adulți să îi ajute să depășească cu bine crizele adolescenței, de cineva care să le spună franc ce au greșit, care să fie acolo, punctul fix de sprijin pentru ei.

  2. Trasează limite clare- stabilește reguli noi pe măsură ce independența lor crește. Comunica-le calm, clar, să înțeleagă că în zonele acelea nu există posibilitatea de negociere. Asta nu înseamnă chestii generale ca: ”Dacă nu iei note peste 8 nu mai poți ieși cu prietenii”. Încearcă să îți stabilești ce este mai important pentru copil în perioada asta și să insiști mai mult pe ele. De exemplu i-am spus fiicei mele de 11 ani că dacă ajunge în casă după ora 7 seara, nu va mai putea ieși afară două săptămâni. Și dacă o prind că folosește telefonul/ internetul după ora 10, i-l voi confisca o săptămână. Știu că siguranța și odihna ei sunt mai importante acum decât curățenia camerei, nota la istorie etc. Pentru familii diferite, chestiunile de importanță pot fi diferite dar fă-le clare și fii consecvent asigurându-te că sunt aplicate consecințele.

  3. Alege pedepse adecvate- dacă până acum 1-2 ani mergea să îi pui buline negre pe un panou sau să îi reduci porția de înghețată, acum va trebui să te gândești la alte metode. „Consider că privarea de un obiect sau de o activitate preferată (tableta, telefon mobil, acces la internet) este cea mai bună pedeapsă atunci când copiii mei comentează ceva nepoliticos în spatele meu” spune o mămică de adolescenți. „Odată ce nu faceți ceea ce spuneți, vor profita și îi veți pierde din nou din mână.” ”Băiatul meu de 13 ani avea obiceiul să ridice vocea și să-mi întoarcă spatele trântind ușa. Nu mă certam cu el atunci, nu voiam scandal. Îl trimiteam în camera lui precizând că nu poate ieși până nu se hotărăște să își ceară scuze și să aibă un comportament adecvat. Dacă tocmai era pregătit să iasă cu rolele sau cu prietenii, asta era o pedeapsă foarte serioasă pentru el.” Ann, altă mama de adolescent.

  4. Respect reciproc- la vârsta lor ei pot spune multe și face lucruri care te rănesc. Când sunt calmi și bine, explică-le că ceea ce au spus sau au făcut specific te face să suferi: ”Când ai spus că mă urăști a fost dureros pentru mine, sunt încă mama ta și îmi pasă de tine, țin la tine.” Trebuie să știe că nu ai nimic cu ei ca persoane, că îi iubești, că ești încă acolo pentru ei dar ca sunt lucruri care nu îți plac la ei. Desigur că, enervată de comportamentul lor, mi-am mai pierdut și eu răbdarea și am folosit vorbe jignitoare. Deși păreau nepăsători, am observat că îi doare foarte tare, fiica mea a scris pe o foaie pe care am găsit-o pe jos: ”Nu știu ce e cu mine, îi rănesc pe toți și îi fac să mă urască. Chiar și mama mă urăște acum.” Respectul include și să-ți ceri scuze când ai greșit sau ți-ai pierdut cumpătul pentru că acesta este exemplul cel mai bun pentru ei.

  5. Timp pentru ei– observă ce le place și ieși cu ei, faceți ceva împreună. Nu pentru toți copiii deodată ci doar pentru unul- adolescenta/ ul. Doar fii acolo, lângă ei fără să-ți planifici discuții speciale. Vor vedea că sunt importanți pentru tine, poate se vor deschide atunci să îți povestească ceva din viața lor, din ceea ce simt. Asculta-i cu atenție și cu seriozitate. Abține-te să dai sfaturi dacă nu îți sunt cerute. De asemenea nu-i critica sau lua în râs, nu încerca să minimalizezi ceea ce pare foarte dramatic pentru ei. În acest timp poți să le spui ce ai observat bun și ce apreciezi la ei. Personalitatea și identitatea lor sunt în construcție, au nevoie să știe că au părți bune, că sunt apreciați.

  6. Timp de familie – în adolescență majoritatea simt că li se ia pământul de sub picioare, că nu mai găsesc repere să se sprijine. Nu este neapărat ceva real dar așa percep ei și nu putem decât să le oferim sprijinul nstru. Un cămin cald și o familie unită este ceea ce îi poate ajuta mult. Uneori din cauză că avem programe diferite, suntem ocupați sau pentru că ei vor din ce în ce mai mult să fie cu prietenii lor, timpul de familie are de suferit. Creați evenimente sau chestii fixe, doar voi cu ei, la care adolescenții trebuie să participe obligatoriu: seară de film, prânzul de duminică împreună, gătit împreună, scurte ieșiri și vacanțe etc. Asta înseamnă că în acel timp nu se invită prieteni, nu se folosesc telefoanele, tabletele (și voi la fel). Va fi un timp benefic de reconstruire a încrederii și sudare a relațiilor.

  7. Violența nu e o soluție– poate face mai rău, chiar afectându-i pe termen lung ca în cazul acestui băiat: ”Când am fost adolescent tata m-a bătut mult” povestește un tânăr delincvent. ”Știu că îl înfuria comportamentul meu dar era foarte înjositor pentru mine cum mă trata. Îmi amintesc că aveam mereu vânătăi și eram îngrozit că o să le vadă careva dintre prietenii sau colegii mei. Nu m-am făcut mai bun, de fapt bătăile lui mă făceau să-l urăsc și să mă port și mai rău. Am răbdat doi ani dar la 16 ani am fugit de acasă pentru că era nervos și m-a împins cu capul de un perete. Nu mă mai scotea din ”tâmpit” și ”handicapat”.  Am jurat să nu mai las pe nimeni să îmi facă rău. Asta m-a făcut și pe mine violent cu oricine mi se punea pata și la câteva luni înainte de 18 ani am ajuns la Școala de corecție.”

  8. Înarmează-te cu multă răbdare și înțelegere. Adolescența va trece, multe dintre crizele ei se vor diminua. Vei fi curând mândră/ mândru de tânărul sau tânăra aceea minunată care va ieși din tot acest proces.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?