5 Jocuri pentru a-i învăța controlul de sine

0

Copiii pot fi învățați multe lucruri utile prin jocuri. De exemplu, dacă vreți să îi învățați deprinderi prețioase de auto-control, puteți folosi unul dintre următoarele jocuri, implicând ceilalți frați, invitați, copii din clasă etc:

1. Twister-  este un joc minunat care vă ajută să dezvoltați abilitățile motrice grosiere ale copilului, să-l învățați să lucreze în mod cooperativ cu coechipierii, și oferă, de asemenea, o modalitate pentru cei mici de a exersa controlul de sine. Practic jocul este o planșă mare cu cercuri colorate care se poate așeza pe podea sau afară pe asfalt. Mai are un dispozitiv care se poate învârti și va arăta ce culoare trebuie jucătorii să atingă, cu ce parte a corpului, ca în video de mai jos.

2. Simon spune- jocul are un arbitru care stă în fața copiilor și le dă diverse comenzi ușoare: ”Ridicați mâna dreaptă, săriți pe loc, duceți mâna la urechi, stați ghemuit etc”. La unele dintre comenzi de pune în față cuvintele ”Simon spune” iar la altele se începe direct comanda. Copiii trebuie să execute doar comenzile care sunt ”date de Simon” și să stea nemișcați la celelalte (în loc de Simon se poate folosi și alt nume, mai românesc, dacă vreți). Jocul îi învață pe copii să asculte cu atenție comenzile/ cerințele cuiva și să își oprească impulsurile de moment.

Citește și:   De ce sunt bune certurile între frați

3. Coloratul sau modelatul cu plastilină- pentru preșcolari, acestea sunt activități foarte bune pentru a-i iniția în tainele auto-controlului. Poate vă amintiți cât de greu era să vă încadrați în contururi, să nu depășiți liniile cu creionul. La fel când voiați să faceți oul perfect din plastilină și ieșea altceva. Străduindu-se să-și controleze mușchii mâinilor, să-și mențină atenția la ceea ce fac și nu la altceva, cei mici învață de fapt ABC-ul controlului de sine.

4.Umflatul baloanelor sau a face baloane de săpun și a le sufla spre o anumită țintă, poate fi nu doar distractiv ci și un exercițiu de auto-control.

5. Cine râde iese din joc – îl jucam adeseori cu copiii mei, doi dintre ei având caractere foarte impulsive. Trebuiau să stea jos în fața mea și încercam prin diverse povestioare sau pantomimă să-i fac să râdă. Cine râdea ieșea din joc. Câștiga cine rămânea până la final.  Când au mai crescut jucau singuri acest joc. Li se părea amuzant. Dacă vi se pare că a controla râsul nu e așa mare lucru, eu foloseam acest joculeț să le amintesc că au puterea să-și controleze sentimentele și impulsurile atunci când îi vedeam agitați, nervoși, când plângeau.

Citește și:   Cum îl ajuți pe copil să devină independent

Mai cunoașteți și alte jocuri care ajută copiii să învețe auto-controlul? Puteți lăsa un comentariu aici.

Distribuie:

Lasă un comentariu