Reacții amuzante ale părinților când copiii încep iar școala

0

Începe un nou an școlar. Unii copii se bucură, vor să încerce noul ghiozdan, uniforma, rechizitele, să-și reîntâlnească colegii, să povestească ce au făcut în vacanță, alții însă ar vrea ca perioada liberă să se mai prelungească puțin.
Sunt reacții foarte normale.

La fel de normal este când părinții resimt reluarea școlii de către copii ca pe o ușurare. Iată ce spun câțiva dintre ei, cu sinceritate:

”Cum să nu mă bucur că începe școala? În ultima lună am plătit bonă că nu avea cine să stea cu piciul acasă cât noi eram la serviciu.”

”E mai bine cât sunt ei la școală. Am 3 copii și în vacanță casa e un dezastru: calci numai pe jucării, jocuri, mâncare, iar camerele lor arată ca după război. Măcar când îi am câteva ore la școală pot să fac ordine.”

”Vacanța înseamnă multe cheltuieli în plus. I-am trimis pe amândoi în tabere, am fost cu toții 2 săptămâni la munte, apoi le-am plătit să stea la un club de vacanță pentru că noi lucrăm amândoi. Mă bucur că au început școala din nou. Totul intră în normalitate. ”

”Perioada cât ei sunt la școală e un avantaj, un moment de respiro pentru mine. Oricine e părinte poate înțelege asta. Da, mă bucur să îi văd în uniforme, să îi văd crescând și având rezultate bune. Dar mă bucur și când au un program, când sunt undeva unde mai sunt și alții care se ocupă de ei. Eu sunt mamă singură și e destul că stau mereu cu ei acasă.”

”Pentru mine perioada școlii este stresantă pentru că au teme, trebuie să-i ajut, să mă asigur că și le fac zilnic, că au uniforme curate, pachete, că  ajung la timp. Dar aș prefera asta în loc de vacanță. Când ei sunt liberi sau în vacanțe mă simt epuizată. Poate credeți că sunt o mamă denaturată dar îmi iubesc copii. Iar când storc toată energia din mine atunci simt că nu mai am răbdare cu ei, nu mai sunt eficientă în ceea ce fac… e tot mai bine când sunt câteva ore la cursuri.”

”Copiii mei sunt foarte energici. Am fost cu ei în concediu la mare și în vizită la rude. Mi-a trebuit mult calm și răbdare. Când sunt într-ul loc străin, nu mai au aceeși rutină ca acasă. Ei profită de asta, sunt mai sălbatici, fac lucruri care mă scot din sărite. Îmi trebuie cel puțin 2-3 săptămâni la întoarcere să îi pot reînvăța cu niște reguli și să-i pregătesc de școală.”

”Mie și soțului ne place să avem copiii în vacanță și să călătorim împreună. Dar vara aceasta a  fost record de genunchi și coate julite iar cel mare și-a fracturat grav o mână la fotbal, a fost nevoie de operație. Credeam că dacă au mai crescut sunt mai responsabili și mai feriți de pericole. Dar, ca părinte, nu ai niciodată vacanță. Mă bucur că au început, măcat cât sunt la ore nu trebuie să îmi mai fac griji.”

Și reacțiile din fotografiile de mai jos nu mai au nevoie de explicații:


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?