Învață-i literele în mod creativ

0

Îmi amintesc când băiatul meu era la clasa I și învăța literele, i se întâmpla des să le uite pe cele din urmă atunci când treceau la o literă nouă. Poți să transformi învățarea alfabetului într-un joc amuzant pe care îl poți juca cu copiii acasă.

De ce ai nevoie:

  • modelele de pești și animale de mare
  • foarfecă
  • un marker gros
  • un magnet mic
  • clame de hârtie
  • un băț
  • ață sau sfoară
  • o găletușă

Instrucțiuni:

  1. printează peștii din modelul gratuit de mai sus pe o hârtie mai groasă sau carton în mai multe exemplare ca să ai pentru toate literele alfabetului. În caz că nu ai printer color, poți folosi acest model de animale marine doar conturul care se pot colora și decupa
  2. taie-le pe contur
  3. scrie-le pe spate literele din alfabet
  4. prinde-le într-o margine clame de hârtie (agrafe de birou)
  5. așează-le într-o găletușă amestecate sau într-un bol, lighenaș
  6. confecționează o undiță prinzând o sfoară la nuielușă iar în vârful sfoarei prinde un magnet mic (legat sau lipit)

Ca alternativă se pot folosi pești din spumă EVA care se pot așeza și în apă. Pe ei se desenează, la fel, câte o literă. Se pot decupa aceste animale de apă după model și pe foi de spumă, dacă nu găsiți pești set, iar detaliile se desenează cu un marker subțire permanent. În acest caz pe poate folosi și o plasă în loc de undiță.

Citește și:   Pregătește-ți copilul de școală în funcție de stilul lui de învățare

Activități:

Copilul poate ”pescui” cu undița animalele de mare și așeza literele găsite în ordine. Dacă nu știe ordinea lor încă, acestea se pot scrie pe un carton mare și copilul poate așeza peștii găsiți pe acel carton cu alfabetul românesc.

Dacă joci acest joc cu mai mulți copii la școală sau la grădiniță, poți face un concurs cine completează cel mai repede alfabetul și copiii participă individual.
Dacă vrei să îi implici pe echipe, printează peștii și scrie literele alfabetului în dublu exemplar și pune-i în două găletușe separate. Desigur, ai nevoie și de două undițe. Se fac două echipe și se pun în rând unul în spatele celuilalt în fața câte unei găleți. Fiecare participant pescuiește un pește, pune litera pe cartonul cu alfabetul, apoi dă undița următorului concurent din echipa sa. Și în acest caz câștigă cei care completează cel mai repede alfabetul.

O altă idee ar fi să scrii pe spatele peștilor doar literele care compun numele copilului, eventual amestecate doar cu câteva care nu sunt parte din nume. El trebuie să le pescuiască și să formeze cu ele numele lui.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?