Ce faci când copilul tău este umilit de către un dascăl

0

Ca și părinte realizezi uneori că cei care ar trebui să-ți educe copilul la grădiniță/ școală folosesc metode abuzive sau intimidante care le fac rău, îi traumatizează. Și asta poate să însemne amenințări, insulte, comparații, pedepse care induc frica, rușinea, stima scăzută de sine, bruscarea și chiar pedeapsa fizică în unele cazuri. Nu mai demult decât zilele trecute, niște părinți au făcut publică o înregistrate făcută cu un microfon ascuns în ghiozdanul copiilor, semnalând abuzul unor copii dintr-o creșă din București.

Dacă ai un copil mai mare sau mai vorbăreț, poate o să-ți spună direct ce se întâmplă. Dar de cele mai multe ori aceste lucruri trebuiesc observate cu tact și investigate, ca și părinte nu poți lăsa lucrurile să escaladeze. Iată la ce ar trebui să fii atent:

  • copilul își schimbă brusc dispoziția și comportamentul și prezintă rezistență la ducerea la grădiniță/ școală – la începutul anului școlar este normal ca un copil să plângă sau să încerce să rămână acasă, mai ales cei micuți, din cauza atașamentului față de părinți, fricii de necunoscut și a faptului că un program mai lejer ca vacanța le place mai mult. Dar dacă schimbările intervin în timpul anului școlar, după ce el s-a acomodat deja, atunci trebuie să verificați ce se întâmplă
  • copilul are coșmaruri, tresare, dezvoltă frici
  • plâns fără motiv, tristețe, frustrare, depresie la cei mai mari
  • refuzul mâncării
  • copilul acuză diverse dureri și motive pentru a fi lăsat să stea acasă
  • când îl duceți în clasă, observați un comportament ostil sau frică față de membri din personal (poate fi și o femeie de serviciu, un agent de securitate de acolo)
  • observați vânătăi sau alte urme de abuz ori neglijare
  • copiii mai mari se plâng de atitudinea unui anumit dascăl și chiar dezvoltă aversiune față de obiectul predat de acesta
Citește și:   Succesul scolar si regimul de viata al copilului

Indiferent ce te nemulțumește sau te îngrijorează la educatorii copiilor tăi, trebuie să știi că ai niște drepturi ca și părinte.
Drepturile și obligațiile părinților se regăsesc în Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Acest ordin numește părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai copilului/elevului ”parteneri educaţionali principali ai unităţilor de învăţământ” și unul dintre primele drepturi prevăzute este că ”au acces la toate informaţiile legate de sistemul de învăţământ care privesc educaţia copiilor lor”.  De asemenea, părintele ”are dreptul să fie informat periodic referitor la situaţia şcolară şi la comportamentul propriului copil.”

Doar aceste prime linii îți dă dreptul să mergi și să te interesezi imediat ce se întâmplă cu copilul tău și care este cauza schimbării lui de comportament sau a altor semne observate sau despre care ți-a spus direct. Desigur că trebuie să respecți regulile privind accesul tău în unitate și modul în care se fac sesizările, forma scrisă către dascălul implicat sau către conducerea unității poate fi de prefereat. Cere număr de înregistrare și păstrează-ți o fotocopie. Conducerea unității trebuie să investigheze și să îți dea un răspuns. Ordinul de mai sus prevede și că ”în cazul în care părintele/tutorele /susţinătorul legal consideră că starea conflictuală nu a fost rezolvată la nivelul unităţii de învăţământ, acesta are dreptul de a se adresa, în scris, inspectoratului şcolar pentru a media şi rezolva starea conflictuală.”

Citește și:   Când este cazul să îl învoiești de la școală și cum îl ajuți să recupereze materia

Dacă însă bănuiești un abuz grav (emoțional, fizic) sau copilul tău a suferit un incident cauzat de lipsa de supraveghere a personalului din unitatea de învățământ, poți contacta direct Poliția și să nu mai treci prin procedurile obișnuite de sesizare a conducerii unității. Contactarea imediată va ajuta să nu se piardă anumite probe, iar organele de drept pot investiga ce s-a întâmplat pe căi legale. De exemplu, dacă părinții din exemplul creșei din București înregistrau dovezi cu privire la ceva foarte grav, obiectul unei infracțiuni, probabil înregistrarea nu ar fi fost acceptată ca probă în instanță, fiind făcută în condițiile în care s-a făcut. Ceea ce a fost de ajuns pentru o mică furtună mediatică și câteva sancțiuni disciplinare, nu va fi util pentru un proces și pentru pedepsirea legală a vinovaților.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?