Vacanţa la ţară: beneficii nebănuite pentru copii

0

Câteva zile din vacanţă de vară pot fi dedicate şi vizitării unei zone rurale. Dacă nu aveţi norocul unor bunici sau rude care să locuiască la ţară, puteţi opta să mergeţi câteva zile la o pensiune situată într-o zona rurală. O experienţă la ţară va fi pentru copilul tău extrem de valoroasă :

– Copilul iese din mediul în care trăieşte şi care îi este foarte familiar şi are ocazia să interacţioneze cu natura.

– Ia o pauză de la tehnologie, cu atât mai mult cu cât alegeţi o zonă în care nu există conexiune la internet.

– Face cunoştinţă cu animalele domestice. Nu puţine sunt cazurile în care copiii nu pot recunoaşte animalele de curte.

– Ia contact cu tradiţiile. Multe dintre zonele rurale din ţară se întrec în a oferi turiştilor experienţe cât mai autentice, în care tradiţiile îşi fac negreşit locul: de la obiceiuri, până la gastronomie sau portul popular.

– Descoperă mâncarea sănătoasă. Este deja un lucru binecunoscut că în zonele rurale, mâncarea este preparată din alimente naturale, pe care mulţi săteni le obţin în propria gospodărie. Aşadar, cel mic va sta, cel puțin câteva zile, departe de alimentele neprocesare, dulciurile pline de chimicale şi conservaţi.

Citește și:   Vacanţa în străinătate cu copilul. Părerea psihologului

– Poate face mişcare în natură. Drumeţii pe munte, pescuit sau chiar dansurile tradiţionale din zona pe care o vizitaţi pot fi câteva dintre opţiunile unei vacanţe perfecte la ţară pentru copilul tău.

– Învaţă să respecte mai mult munca. Dacă până acum a văzut mai mult cum se muncese cu ajutorul tehnologiei, acum cel mic poate vedea şi ce înseamnă munca fizică în adevăratul sens al cuvântului.


Lasă un comentariu