Învață-l pe copil să evite abuzurile sexuale

0

O părere preconcepută este că, numai fetițele pot fi abuzate sau hărțuite sexual, dar în ultima perioadă există un procent mare de băieți care sunt implicați în abuzuri, trafic sau pornografie infantilă. Noi ca părinți trebuie să ne facem datoria și să prevenim astfel de probleme cu efecte devastatoare.

Cu privire la vârsta când poți să faci asta, nu cred că există o limită. Copiii mici sunt deseori vânați de elevi mai mari sau persoane răuvoitoare, tocmai pentru că nu știu ce înseamnă un abuz sexual și nu se pot apăra, nu pot raporta unui adult că ceva rău s-a întâmplat. Nu ne putem baza nici doar pe educația sexuală făcută, uneori evaziv, în școală. Am întâlnit adolescente care nu considerau atingerile zonelor intime sau fotografierea nud ca având conotații sexuale, deoarece nu se produsese o penetrare.

Cum să îi învățăm pe copii să se ferească de abuzuri:

  • când au început puțin să priceapă, poate chiar la grădiniță, când le faci baie le poți explica despre corpurile lor. Arată-le care sunt zonele lor intime pe care nu ar trebui să le atingă decât părinții la duș. Mi-a plăcut cum explica o educatoare celor mici: ”Ce este de la gât în jos până deasupra genunchilor spui: Nu atinge!”
  • învață-i pe copii să nu se dezbrace, să se schimbe sau să își facă nevoile în public
  • spune-le să anunțe imediat un adult (educator, părinte, vecin, trecător, oricine) dacă cineva intenționează să le facă rău, să îi atingă în acele zone
  • să evite să stea de vorbă cu persoane necunoscute, să se ducă cu ei în diverse locuri. Majoritatea pedofililor atrag copiii cu dulciuri, jucării sau spun că au fost trimiși de părinți.
  • dacă sunt mai mari și folosesc computerul, instruiește-i să nu dea accept străinilor în rețelele de socializare, să nu se lase atrași pe video-chat, sa nu posteze/trimită fotografii indecente, să nu accepte întâlniri cu necunoscuți. Recomandăm să ai parolele pentru conturile lor și să le verifici frecvent activitatea online și ce postează prietenii lor. De asemenea instalează filtre de protecție împotriva conținutului nedorit.
  • menține o relație deschisă cu copiii, vorbește cu ei despre prietenii lor, întreabă-i frecvent dacă între colegi sau prieteni sunt discuții pe teme sexuale. Explică-le la cei mai mari cum să spună nu, ce înseamnă o relație obișnuită și un abuz, când este timpul și în ce situație își pot începe viața sexuală în siguranță.
Distribuie:

Lasă un comentariu