Metode de a calma eficient un copil

Când un copil este mânios și agitat și încerci să îl calmezi țipând la el, prin forță, nu vei obține mare lucru, deseori va fi și mai greu de calmat. Am avut problema asta cu ambii băieți când au fost mici. Dacă ridicam puțin vocea la ei să înceteze când plângeau, sau făceau mofturi, începeau să plângă mai tare, se tăvăleau pe jos, țipau. Când eram în public, sau în afara casei era cel mai rău. Nu aveam nici un loc liniștit să-i duc și circul era gata.

Am încercat mai multe metode și chiar am găsit câteva care au avut rezultate:

1. Întrebam calm: Ești supărat? Hai și-mi explică de ce pentru că nu înțeleg bine. De multe ori copilul începea să-mi explice și dacă făcea asta îi ceream mai multe detalii, tot calm: aha și? cum crezi că trebuia să fie? ce crezi că trebuie să facem acum? Explicând, nervii i se potoleau ușor.
2. Pentru că știam clar că era irascibil pentru că nu dormise destul sau îi era foame, era obosit, găseam repede ceva care să-l distragă: Uite acolo o cofetărie, ce-ai zice dacă ne oprim să luăm o înghețată? Sau în casă: mă poți ajuta să gătesc la bucătărie ca să termin mâncarea mai repede? Uite îți pun niște desene animate 5 minute până termin de pus masa. 
3.  Hai să încercăm… Copii sunt supărați de lucruri care nouă adulților ni se par absurde: i s-a dărâmat turnul din cuburi, s-a terminat desenul animat prea curând, fratele sau sora i-au luat jucăria preferată, e ziua unui coleg și nu e și ziua lui să primească daruri, plouă și nu se poate juca afară  etc. Cu siguranță ne este greu să le înțelegem pe toate… Dar dacă reușiți să dibuiți motivul, veniți cu o soluție care să-l calmeze: Hai să încercăm din nou, uite te ajut! Hai să căutăm un alt program cu desene! Hai să facem o prăjitură bună și să ne jucăm de-a ziua ta…  Uneori soluțiile pot fi sugestii pentru ceva la care el nu vede rezolvarea dar pot fi și lucruri imaginare: Hai să ne prefacem că ar fi din nou vară și putem merge la mare cu mașina. Ce ți-ar plăcea să faci acolo?
4. Ești în siguranță, te iubesc! – cei mici se pot speria de ceva real sau imaginar și pot plânge, pot fi agitați. Nu înțelegeam de ce fetița mea plânge și nu mai vrea să doarmă în camera ei. Am descoperit că nepoata mea mai mare, cu care am lăsat-o într-o după-amiază, a păcălit-o că Omul negru se ascunde sub pat; așa a vrut ea s-o facă să nu încerce să coboare când a pus-o la somn. Iar acum orice încercare a mea de a o așeza în pătuț se lăsa cu țipete isterice. Fata era vădit speriată și cu greu am aflat de la ea cauza. Am luat-o strâns în brațe, i-am spus că e în siguranță, e cu mine, o iubesc și nu i se poate întâmpla nimic. Am simțit cum s-a calmat treptat dar dacă încercam s-o pun în patul ei, începea iar. Am lăsat-o să doarmă în sufragerie iar când s-a trezit și era calmă am dus-o la pătuț și i-am arătat că nu e nimic sub el. Am pus păpușile pe jos și m-am jucat cu ea sub pat și în patul ei și ușor-ușor nu i-a mai fost frică. Când sunt foarte mici copiii nu ne pot spune ce îi sperie sau neliniștește dar se calmează dacă îi ții puțin în brațe și le spui că sunt în siguranță.
5. Când te liniștești poți veni afară. – Din certurile copiilor ies mereu lacrimi, țipete și asta nu putem schimba. Iar când ei plâng și e agitație, e inutil să încerci să le faci morală sau să le spui cum trebuia să se poarte. Eu îi despărțeam, unui în cameră, unul în baie și le spuneam că pot veni afară să discutăm atunci când s-au calmat. De obicei nu dura mai mult de 5 min. Veneau apoi și-mi spuneau frumos ce s-a întâmplat, puteam să le spun ce au greșit, îi puneam să se împace, sau să ceară iertare, era diferit decât dacă aș fi încercat cât erau nervoși.
6. Atitudine de dragoste și acceptare- greșeala pe care o fac mulți părinți este să arate respingere față de copilul care face crize de nervi, de plâns. Unii chiar le spun la nervi chiar că nu-i mai iubesc, le găsesc porecle și nume jignitoare (”plângi ca o fată, ca un bebeluș” ”ești așa de urât când plângi” ”nici nu vreau să te văd dacă te comporți așa!”). Copilul va învăța din asta că este iubit doar condiționat și chiar va ajunge să se identifice, să creadă că este așa cum i se spune. O atitudine fermă dar de dragoste și de acceptare este soluția corectă. Critică ceea ce face rău, dar nu persoana: Te iubesc dar nu îmi place când țipi. Dacă plângi în loc să ceri frumos ceea ce vrei, mă supără.