Cum să îl scapi pe copil de frica de doctori

0

Când eram copil îmi amintesc că aveam o groază de doctori și de mers la cabinet dar pe undeva era justificată. În primul rând pe atunci cam singurul tratament uzual dat copiilor era cel injectabil cu penicilină, ampicilină și alte antibiotice (de multe ori nici nu erai testat pentru a ști exact la ce antibiotic răspunde bacteria sau problema respectivă). Chiar și o simplă gripă era deseori tratată cu asfel de abordări dureroase. Pe lângă faptul că am devenit la propriu alergica la penicilină pe toată viața, m-am ales și cu o frică de personalul medical, asociindu-l în mintea mea cu durerea.

O altă cauză era modul greșit de ”motivare” folosit de cei din familia mea:
– Dacă nu ești cuminte, chem asistenta să îți facă injecție.
– Dacă nu mănânci tot din farfurie, te duc la doctor.
– Dacă mai ieși dezbrăcată afară, o să primești iar penicilină. 
– Dacă nu îți iei pastilele, te duc la spital.

Nu spun că afirmațiile lor nu erau logice sau adevărate, dar nu făceau decât să contribuie la frica mea de medici. Pe la 7 ani am avut o otită gravă. După vreo 10 zile de antibiotice injectabile am fost mai bine, dar numai după câteva zile am avut iar dureri de urechi. Îngrozită că aș putea primi mai multe tratamente chinuitoare, am ascuns asta părinților mei, am suferit în taină și am ales să plâng noaptea singură în patul meu, când ei nu erau prin preajmă. Când au aflat, era prea târziu, infecția se agravase și ca urmare mi-am pierdut auzul la una dintre urechi.
Am purtat cu mine mult timp această aversiune față de medici, și chiar adult fiind evitam să merg la cabinet și încercam să mă tratez singură.
Frica de personalul medical te poate deci afecta nu doar ca și copil ci și mai târziu, transformându-se în traumă și influiențându-ți negativ deciziile cu privire la sănătatea ta.

Citește și:   Urări trăsnite făcute de copii de Ziua Mamei

Cum îți poți ajuta copilul să nu dezvolte sau să scape de frica de doctori:

  • ca în cazul relatat din experiența mea de mai sus, nu folosiți lucruri legate de medici, tratamente, proceduri medicale ca și sperietură sau tehnică de motivare
  • nu vă panicați când cel mic este bolnav pentru că panica și agitația părinților le comunică copiilor că e ceva foarte grav și se sperie
  • nu-i minți spunându-le că nu-i duci la medic, că nu o să le facă nimic, că nu o să doară etc; e mai bine să le spui cu multă gentilețe adevărul: O să te doară puțin dar trece, tu ești curajos!
  • explică-le la nivelul lor dinainte că mergeți le medic și tot ce se va întâmpla acolo
  • nu-i certați sau râdeți de ei dacă plâng și își manifestă frica; pot să se exprime, doar arătați-le suportul, că sunteți lângă ei
  • faceți mersul la medic să fie ceva normal, tratați-l cu calm, explicați copiilor că este parte din viață chiar dacă uneori nu e chiar plăcut
  • dați-le mici recompense dulci după vaccinuri sau tratamente, și lăudați-le curajul
  • încercați să stabiliți ore fixe de consultații deoarece timpul petrecut pe holuri, momentul când îi văd pe alți copii bolnavi sau îi aud plângând poate spori frica lor
  • explicați-le pe înțelesul lor de ce au nevoie de tratament, cum funcționează el în organism pentru a se vindeca și a se simți mai bine
  • dacă cei mici au nevoie de spitalizare, faceți acel timp să fie ceva plăcut pentru ei; aduceți câteva jucării preferate ale copiilor, jucați cu ei jocuri dacă este posibil, cântați cântecele, distrageți-le atenția de la ce se întâmplă acolo și de la tratamente
  • copilul poate dezvolta și alte frici legate de boli, medici, durere și anume teama de necunoscut, de moarte, de a fi despărțit de părinți ori abandonat în spital; încurajați-i să se exprime, să discute, puneți-le scurte întrebări legate de asta pentru a verifica dacă nu e ceva mai grav în mintea lor
  • uneori poți apela și la ajutorul cadrelor medicale (care sunt disponibile să facă asta) și rugați-le să explice copiilor procedurile sau despre boala lor; mai ales la copiii mai mari asta funcționează grozav să liniștească fricle și îngrijorările lor

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?