Idei de jocuri și activități pentru copii sub un an

0

Deși sunt mici, copii până la un an se dezvoltă rapid pe toate planurile, ajungând de la stadiul de nou-născut neajutorat care doar stă pe spate și plânge, la o ființă aproape de independență, care își coordonează mișcările, poate face primii pași și rosti primele cuvinte.

Rolul nostru este să ne asigurăm că îl ajutăm să atingă nivelul maxim corespunzător vârsei prin jocuri și activități variate care să îl stimuleze și să îl țină activ. Iată câteva exemple simple, la îndemâna oricărui părinte:

Activități pentru dezvoltarea psiho-motorie a bebelușului:

Alege câteva obiecte sonore, instrumente muzicale, ghivece, conserve sau sticle umplute cu piese sonore etc. (atenţie însă, copilului mic nu îi plac zgomotele puternice).
Așează bebele pe un covoraş.

Activitatea întâi:
cu copilul aşezat pe burtă, începem să-i atragem atenţia cu obiecte colorate care fac zgomot şi, o dată atrasă atenţia, îl stimulăm să urmărească vizual obiectele prin ridicarea acestora. Dacă copilul încă nu poate să-şi ţină capul acesta va fi ajutat sprijinindu-l cu mâinile. Realizările copilului ar trebui încurajate cu mângâieri şi manifestări de afecţiune (3 minute).

Activitatea a doua:
înainte de toate, vom aşeza copilul pe covor şi îi vom sprijini spatele cu mâinile. Îl vom lăsa să alunece spre faţă, apoi acesta va trebui să revină la poziţia iniţială. După aceea, vom încerca acelaşi exerciţiu, dar, (de această dată) sprijinindu-l de şolduri. Efortul său de a reveni la poziţia iniţială va trebui răsplătit.

Activitatea a treia:
Vom aşeza copilul în poziţia de mers de-a buşilea, susţinându-l cu mâinile şi mişcându-l treptat. Iniţial, este suficient dacă copilul îşi păstrează poziţia cu mâinile puţin câte puţin, ar trebui să înceapă prin a se sprijini pe mâini.

Activitatea a patra:
o dată plasat copilul în poziţia de-a buşilea, vom amplasa obiecte atractive la o anumită distanţă astfel încât copilul să fie motivat să se îndrepte spre ele pentru a lua jucăriile. Iniţial, vom permite copilului să se mişte doar târându-se pe burtică, până când va putea să meargă într-adevăr de-a buşilea.

Citește și:   Tratamente casnice naturiste ale otitei la copii

Activități de stimulare a simțurilor

Stimulare a văzului:

  • oferirea unor obiecte luminoase colorate pentru a fi privite de copil, precum un biberon, o zuruitoare… apropierea feţei în timpul comunicării cu copilul;
  • amplasarea unor obiecte care se mişcă în leagănul copilului, precum panglici sau obiecte de îmbrăcăminte în culori strălucitoare, de preferat atârnate de tavan;
  • jocul de-a v-ati ascunselea (“cucu-bau”);
  • cântece simple şi mimică;
  • obiecte de aruncat, de apucat şi de privit, mângâiat, precum baloane sau avioane de hârtie;
  • privirea unor cărţi ilustrate;
  • recunoaşterea unor forme, mărimi, clasificarea obiectelor.

Activităţi de dezvoltare auditivă:
• cu copiii, este suficient să se folosească obiecte sonore, precum clopoţei, pentru a le atrage atenţia;
• cutii muzicale;
• jocuri de reproducere a unor sunete;
• ascultarea unei game diferite de sunete atunci când copilul este atent;
• imitarea sunetelor produse de animale, instrumente sau obiecte;
• ascultarea unor cântece şi învăţarea acestora pe de rost;
• desfăşurarea unor jocuri care să-l ajute pe copil să se orienteze în cameră doar prin intermediul sunetelor sau prin
ordinea producerii sunetelor (baba oarba).

Activităţi de dezvoltare tactilă:
• identificarea diferitelor părţi ale corpului doar prin atingerea acestora;
• imprimarea unor urme ale unor părţi ale corpului pe diferite materiale (noroi, hârtie, acuarele, făină…) şi apoi identificarea acestora;
• manevrarea a cât mai multe obiecte şi clasificarea acestora în funcţie de caracteristici- la început le va cunoaște ducându-le la guriță, nu împiedica asta.
• folosește cărți multi-senzoriale sau obiecte cu textură și din materiale diferite și explică bebelușului senzații simple: cald-rece, tare-moale, ud-uscat, frige, doare, înțeapă etc.

Citește și:   Tehnici de alăptare corectă la sân

Activităţi de dezvoltare a gustului şi mirosului:
• dă-i să guste alimente noi, și explică-i simplu termeni ca : dulce, acru, amar, frige, e rece
• folosește alimente sau alte produse cu diverse mirosuri pentru a experimenta cât mai multe tipuri de mirosuri

Dezvoltare cognitivă:

  • învață-l să recunoască persoanele , părțile corpului, jucăriile și obiectele după nume
  • chiar dacă cel mic nu poate vorbi încă arată-i mereu obiecte și lucruri noi și spune-le numele
  • sunt utile cărticelele mici cu poze din diverse domenii: animale, plante, culori, forme etc
  • folosește jocuri și jucării interactive care îi încurajează să atingă sau manevreze anumite butoane, jucării care vorbesc, scot anumite sunete
  • dă-i să se joace cu anumite obiecte din casă și el va imita modul de folosire : un telefon mobil, o telecomandă, o cratiță și o lingură etc.
  • du-l în locuri diverse în care poate vedea  și învăța ceva nou: în parc, la zoo, într-un loc de joacă pentru copii

Dezvoltarea afectivă:

  • laudele, încurajările, îmbrățișările, atingerile părinților îi ajută mult să aibă o dezvoltare normală din punct de vedere afectiv
  • ajutați-l să întâlnească și alte persoane decât cele cu care este deja obișnuit și încurajați-l să le dea mânuța, să se joace cu alți copii, să interacționeze cu ele
  • învață-l să-și manifeste afecțiunea- să îmbrățișeze de exemplu o păpușă preferată, un membru al familiei, să pupe, să mângâie;  e timpul să-i explici și ce nu este o manifestare a afecțiunii: de exemplu să lovească, să arunce obiecte, să ia ceva ce nu este a lui.

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?