Bebelușul meu e prea gras?

0

„Toată lumea îmi admiră micuțul dolofan. Dar sunt un pic îngrijorată de faptul că se îngrașă prea tare. E atât de rotund, cu greu se poate mișca.” se plânge o mămică pe un forum de discuții.

Cu colăcei la mâini și picioare, o burtă care poate să rivalizeze cu orice Buddha, bărbie dublă simpatică și o cantitate minunată de cărniță moale pe obraji, este imaginea bebelușilor din orice reclame, niște gogoșele simpatice. Totuși, este și ceva sănătos sau e pe cale să devină un copil gras și un adult obez? Este o întrebare bună – și una care este studiată mult în aceste zile.

Când este greutatea celor mici un pericol?

Cercetările arată că bebelușii care iau în greutate rapid în primele 6 luni pot avea un risc crescut de obezitate încă de la vârsta de 3 ani, indiferent cât de simpatic pare. Dar și fără aceste cercetări, realitatea demonstrează că supra-îngrășarea nu este ceva pozitiv nici la aceste vârste, și, crescând, copilul poate deveni victima unui ciclu vicios de inactivitate și supra-greutate. Cu cât se mișcă mai puțin, cu atât mai mult se va îngrășa și cu câte kilograme pune mai mult, cu atât mai puțin se va  mișca. Incapacitatea lui de a se mișca îl va face frustrat și agitat, ceea ce poate cere de la părinți eforturi supra-omenești pentru a-l calma și menține fericit. Dacă acesta rămâne supraponderal până la vârsta de 4 ani, șansele să devină un adult obez cresc foarte mult.

Dar înainte de a sări la concluzii îngrijorătoare, fii sigur că este vorba de kilograme în plus și nu este doar rotunjor. Întrucât bebelușii nu au dezvoltați încă mușchii, chiar și unul mai slăbuț va arăta umfățel – și așa trebuie să fie. Pentru o evaluare mai exactă, aruncă o privire asupra greutății bebelușului în raport cu lungimea lui. Dacă amândouă valorile cresc repede, având o curbă similară, probabil ai doar un copil mai mare decât media. Dacă greutatea lui pare să crească mai repede decât lungimea corespunzătoare vârstei, consultați medicul. Poate că pune prea multe kilograme prea repede.

Ar trebui să fie puși bebelușii dolofani la dietă atunci când cântăresc prea mult? Absolut nu! La această vârstă nu au nevoie să slăbească, ci mai degrabă trebuie să te preocupe să încetinească să se îngrașe. Pe măsură ce va crește mai înalt, va slăbi – ceva ce majoritatea celor mici fac oricum, datorită activității lor crescute (o să ai impresia curând că nu se opresc din alergat).

Citește și:   Un mic dejun sănătos pentru copii- cremă de ciocolată de casă

Iată cum să te asiguri că bebelușul tău rămâne la o greutate sănătoasă pe tot parcursul primului an:

Lăsa-te ghidat de pofta de mâncare a celui mic- cei mai mulți dintre bebeluși se nasc știind să-și regleze apetitul: mănâncă când le este foame, se opresc când sunt sătui (exceptând când sunt prematuri sau au o cauză fizică ce împiedică hrănirea corectă). Dar acest sistem poate fi ușor perturbat de către părinții care insistă să le dea ultimele grame de lapte formulă, sau ultimele linguri de cereale. Așadar, lăsă-l pe micuțul tău să conducă atunci când vine vorba de alimentație.
Mâncarea este numai pentru foame-  un bebeluș care este hrănit nu numai când îi este foame, ci și când este ud, somnoros, când îl doare ceva, când mama sau tata sunt prea ocupați ca să se joace cu el sau când este plictisit în cărucior va continua să ceară mâncare din motive greșite (și ca adult poate mânca din aceleași motive greșite). În loc să-l hrănești de fiecare dată când plânge, încearcă mai întâi să-ți dai seama dacă plânge din cauza foamei. Oferă-i confort luându-l în brațe, legănându-l puțin, nu cu hrană suplimentară (și dacă are nevoie de supt între mese, dă-i suzeta). Când ești prea ocupat să te joci cu el, pune-l în fața unui playmobil sau a unei jucării interactive, în loc să-i  oferi altă masă. Oferă-i puțină atenție, schimbă-l, pune-i muzică și apoi verifică dacă acceptă sticla.
Nu grăbiți diversificarea-  dând alimente solide prea curând, în special sugarilor alimentați cu formulă, poate duce la obezitate. Luați-o încet, după 6 luni, atunci când obțineți lumină verde de la medicul copilului dumneavoastră și hrăniți-l cu o lingură, nu dintr-o sticlă. Punerea de cereale în sticla cu lapte sau pasând legumele și fructele și date ca sucuri poate adăuga prea multe calorii dietei copilului. Asigurați-vă, de asemenea, că, pe măsură ce adăugați mai multe alimente solide, cantitatea de lapte matern sau de formulă pe care o consumă micuțul dvs. scade.
Nu le dați sucuri- multe dintre sucurile din comerț care sunt prezentate ca naturale și bune pentru copii, conțin de fapt cantități mari de zahăr, pe lângă conservanți și alte chimicale. Bebelușii pot primi prea multe calorii, prea curând sub formă de suc. Cei sub 6 luni nu ar trebui să bea altceva decât lapte și, odată introduse alte lichide, ar trebui să fie diluate cu apă și limitate.  O altă regulă importantă: nu oferiți niciodată celui mic suc dintr-o sticlă – dați-i din cană în schimb și va consuma mai puțin și mai încet.
Asigurați-vă că le dați corect formula- verificați întotdeauna eticheta cu instrucțiunile când preparați laptele formulă pentru a vă asigura că nu adăugați din neatenție prea puțină apă, ceea ce poate crește considerabil numărul de calorii pe gram de formulă, iar în plus o face și prea sărată.
Puneți-vă copilul în mișcare-  când îi schimbi scutecul, atinge-l de mai multe ori cu genunchiul lui drept la cotul stâng, apoi invers. Apucă-l de mânuțe și încurajează-l să se ridice în sus, pune-l pe burtică, așează-i în față jucării care să-l atragă, să îl facă să se miște spre ele.
■ Oferă-i apă- după 6 luni, dacă medicul copilului este de acord, puteți să îi dați copilului și apă în anumite momente. Îi va potoli setea fără să adauge calorii în plus.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?