Am un copil sensibil la zgomot: ce să fac?

0

Eu nu mi-am învățat bebelușul să doarmă în liniște, încă de când era mic i-am pus muzică, televizorul deschis, tableta cu desene animate, am vorbit lângă el tare când dormea, am folosit mașina de spălat și aspiratorul, tocmai pentru a-l obișnui cu zgomotele. Asta și pentru că locuim într-o zonă aglomerată și zgomotoasă, cu o gară în apropiere și trenuri care se aud zi și noapte și știam că nu va fi liniște perfectă. Cu toate acestea, acum la 9 luni, tot mai are perioade când este tulburat de zgomote și se trezește plângând.

Din experiență am învățat că cei mici sunt mai sensibili la zgomotele bruște sau care nu le sunt familiare. Și nu-i poți obișnui cu toate zgomotele dar este o metodă bună să-i înveți de mici să doarmă cu gălăgie în cameră. Dacă mai ai un copil sau doi mai mari, atunci cu siguranță se vor ocupa ei de ”zgomotul de fond”. Dacă nu, poți păstra nivelul obișnuit de sunet al casei așa cum am făcut eu.
Și o jucărie muzicală atârnată deasupra patului poate să ajute.

Zgomotul alb

O metodă mult folosită în ultimii ani este folosirea unor clipuri video/ audio cu zgomote de fond, numite și zgomot alb pentru adormirea și calmarea bebelușilor. Acestea sunt create folosind sunete de diverse frecvențe, care au rolul de a capta atenția celui mic de la alte zgomote din jur, inducându-i starea de relaxare și somn. Specialiștii spun că astfel de zgomote albe ar recrea atmosfera din uter, când fătul aude sunete dar atenuate.
Surse de sunet alb există și în natură, de exemplu sunetul ploii, al valurilor mării, al vântului moderat. Anumite aparate de uz casnic produc și ele zgomote cu aceeși frecvență ca cele albe: hota, periuța de dinți electrică, uscătorul de păr etc. Dar nu îți trebuie să îl scoți din casă ori să ai un aparat special pentru asta, pentru că acum sunt tot felul de astfel de clipuri pe Youtube sau poți descărca o aplicație pe telefon care are sute de clipuri mp3 cu sunete albe benefice pentru somnul micuților.

Citește și:   Copii născuți vara- mai puternici și mai deștepți

Când nimic nu ajută…

Se poate ca zgomotele albe și alte metode să nu funcționeze, din diverse motive și copilul tot să fie deranjat de zgomot. Atunci va plânge, va fi iritat toată ziua și noaptea și toată familia va avea de suferit.
Iată de ce un copil poate reacționa mai mult decât de obicei la zgomote:

  • a crescut și nu mai funcționează clipurile cu zgomot alb la el
  • este iritat din altă cauză (e bolnav, îi ies dinții, și-a schimbat programul de somn ori de masă etc) și atunci nu mai doarme profund și este mai ușor tulburat de ceea ce se întâmplă în jur
  • copilul este speriat de ceva, tulburările de somn au o cauză psihologică și este și mai sensibil la zgomote
  • are autism sau altă problemă medicală iar sensibilitatea la zgomot este unul dintre simptome (unii la orice fel de sunet, nu doar la cele puternice)

Ce faci atunci când ai epuizat totul dar vezi că nu au efect? 
Așa cum am mai spus mai sus, nu-i putem proteja pe micuții noștri de toate sunetele. Trebuie să continuăm să-i învățăm cu ele, să-i expunem la diverse tipuri de zgomot treptat. Eu îl iau pe al meu în brațe și îl duc lângă mașina de spălat, lângă robotul de bucătărie când merge ca să vadă proveniența sunetului și atunci nu se mai sperie.
Dacă însă îi este tulburat somnul, nu este bine să lăsăm această situație să continue multe zile deoarece poate avea efecte negative asupra creșterii și dezvoltării lor.
Izolează camera copilul cu ferestre termopan bune, ca de exemplu aceste sisteme de ferestre și uși Salamander. Dacă va avea un somn bun, atunci poți continua să-l înveți cu zgomote treptat, când este treaz.

Citește și:   Bebelușii născuți la 21 de săptămâni care au supraviețuit!

Când sensibilitatea la zgomote este bruscă și este însoțită (sau nu) și de febră, sensibilitate la lumină, vărsături, poate fi semnul unei afecțiuni grave, așa că mai bine duci copilul de urgență la un specialist.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?