10 Lucruri ce par inofensive dar care pot fi dăunătoare bebelușilor

0

Cei mici nu știu multe și nu au un simț de auto-conservare dezvoltat, așa că pot să se accidenteze sau chiar să își piardă viața datorită unor lucruri banale pe care le găsești oriunde în casă.

Iată care sunt cele mai frecvente pericole:

  1. Medicamentele care arată ca și bomboanele – orice medicament lăsat la îndemâna copiilor este periculos, dar mai ales cele care seamănă cu ceea ce ei iubesc cel mai mult- dulciurile. Capsulele cu lichid transparent înăuntru sau pilulele colorate, fără însemne speciale pe ele, pot duce în eroare chiar și un adult.
  2. Bentițele de păr- o postare a unei mămici a făcut înconjurul lumii. Și-a pierdut fetița de numai 4 luni din cauza unei bentițe. Se întorcea cu copilul de la o scurtă plimbare, i-a pus o bentiță cu fundiță, puțin mai grosuță pentru că era răcoare. La 200m de casă a început să plouă și a încheiat fermoarul protecției de ploaie a căruțului. Ajunsă la locuința ei și vrând s-o pună în pătuc, a observat că-și trăsese bentița pe față în dreptul nasului și gurii și nu mai respira. Încercările medicilor de a o salva au fost în zadar. La fel se poate întâmpla cu căciulițele sau fularele care pot sufoca ori sugruma bebelușii nesupravegheați.
  3. Covoarele și carpetele- deși acestea țin de cald și previn alunecarea celor mici pe dușumele, medicii atenționează părinții că sunt surse nebănuite de pericol pentru bebeluși. Covoarele atrag praful și bacteriile din cameră iar copiii care se joacă pe ele și duc apoi mânuțele sau jucăriile la guriță se pot ușor îmbolnăvi. Pentru camera copiilor sau unde se joacă nu folosiți covoare foarte mițoase ci cât mai simple, care se pot aspira și șterge ușor cu detergenți dezinfectanți.
  4. Sticlele de lapte și cănile pentru copii- studiile arată că 66.7% dintre accidentele bebelușilor se petrec în casă, uneori chiar în apropierea părinților și sunt datorate căderilor, pentru că ei nu sunt așa de siguri pe piciorușe. În unele cazuri un factor agravant a fost spargerea unei sticle de lapte sau a altui recipient pe care copilul îl avea în mână când a căzut. Dacă le dați să bea ceva, mai bine folosiți sticle sau cănuțe din plastic și nu din sticlă, iar dacă îi hrăniți, faceți asta după ce-i așezați în scaun sau în pătuc, în nici un caz când aleargă pe jos.
  5. Premergătoarele pentru copii – sunt de un mare ajutor pentru primii pași, dar crește și accesul celor mici în locuri în care nu ai dori să ajungă. Există țări în care premergătoarele sunt interzise prin lege, înregistrându-se multe cazuri când bebelușii le-au împins pe scări sau în alte locuri periculoase. Se mai crede și că ar putea afecta mersul și deforma picioarele lor.
  6. Pătuțurile copiilor- sunt o piesă de mobilier indispensabilă dar poate fi periculoasă dacă nu este instalată corect sau are accesorii ca: perne, jucării, plapume și alte lucruri agățate care pot sufoca sau răni copiii.
  7. Zugrăveala de pe perete – fii sigur că în încăperea în care ții bebelușul nu există crăpături sau zone din care se poate desprinde ușor varul sau vopseaua de pe pereți. Înghițindu-le, cei mici se pot intoxica, iar cazurile grave implică chiar afectarea creierului, probleme de vorbire și întârzieri de dezvoltare.
  8. Baloanele- sunt minunate la petreceri de copii dar atenție la baloanele care se sparg sau la cele neumflate. Micuții le pot înghiți ori introduce în nas și se pot ușor sufoca.
  9. Cheile și monezile- cei mici sunt foarte atrași de sunetul lor și există numeroase cazuri când ajung să le înghită. La fel atenție cu jucăriile cu baterii cu care se joacă. Multe pot avea acces ușor la locul în care se află bateriile și pot să aibă baterii mici.
  10. Jaluzelele și draperiile – sunt periculoase cele care au sfori sau alte sisteme de legare ori de strângere. Micuții se pot juca și pot sfârși cu ele în jurul gâtului.

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?